x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Noutăţi de primăvară

Noutăţi de primăvară

de Cornelia Constantin    |    26 Feb 2009   •   00:00

Grădina de primăvară este un adevărat spectacol. Sunt atât de multe flori atrăgătoare încât cu greu le veţi găsi loc în spaţiul disponibil. Aşa că merită să vă gândiţi care floare e cea mai potrivită pentru grădina dumneavoastră.



Grădina de primăvară este probabil cea mai frumoasă dintre toate, pentru că o dată cu ea natura se trezeşte la viaţă. După câteva luni reci şi cenuşii, în care grădina nu are prea multe de oferit, primele semne ale primăverii reprezintă un simbol al renaşterii lumii vegetale. Sunt multe plante în grădina de primăvară, aşa că aveţi de unde alege: ghiocei, zambile, narcise, lalele, irişi. Despre toate am mai scris cu alte ocazii şi sunt convinsă că deja le cunoaşteţi, aşa cum îi stă bine unui grădinar priceput. Despre neomarica şi liatris n-am amintit în aceste pagini, aşa că am să vin cu o completare.

NEOMARICA
Rudă bună cu irisul, neomarica este originară din Africa şi America de Sud. Cele mai multe varietăţi se găsesc în Brazilia (12). Popular i se spune "planta apostolilor". Este o plantă perenă, cu rizom. Poate să ajungă până la 160 cm înălţime (tija florală), dar florile durează mai puţin de o zi. Totuşi, forma, culoarea şi parfumul te încurajează să-ţi doreşti această plantă în grădină. Are un comportament ciudat, în sensul că la baza locului unde a fost iniţial floarea apare o nouă plăntuţă şi tija verticală continuă să crească. Mai în glumă, mai în serios i se spune şi "irisul călător". În zona noastră climaterică, neomarica nu rezistă în grădină peste iarnă. Deci i se aplică acelaşi tratament ca şi altor bulboase.

LIATRIS
Liatrisul are flori spectaculoase de culoarea lavandei şi este chiar de mirare că nu se foloseşte pe scară largă în grădini. Curioşii care au încercat această plantă în grădină au fost răsplătiţi pe îndelete de o înflorire abundentă şi de puţinele pretenţii ale tufei. În pământ se plantează cormi din care se dezvoltă destul de repede o plantă frumoasă. Odată înflorit, liatrisul atrage fluturii ca un magnet. Acesta este motivul pentru care, alături de liliacul de vară, se foloseşte cu succes în grădinile special amenajate pentru sălbăticiuni (wild garden).

ÎN COMPLETARE
Atât liatrisul, cât şi neomarica se pot asocia cu succes cu plante din familia margaretei. Sunt nenumărate astfel de plante, cu talii diferite, culori şi perioade de înflorire diferite. Aşa că nu trebuie decât să vă documentaţi şi să alegeţi bine. Iată câteva exemple: Cosmos, Helianthus, Gaillardia, Rudbeckia etc. 

×
Subiecte în articol: mereu verde