x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Odorizante naturale pentru casă: simplu, ieftin, eco și la îndemâna oricui

Odorizante naturale pentru casă: simplu, ieftin, eco și la îndemâna oricui

de Redacția Jurnalul    |    27 Oct 2024   •   09:00
Odorizante naturale pentru casă: simplu, ieftin, eco și la îndemâna oricui

Trebuie să recunoaștem că nimic nu este mai plăcut decât să intri într-o locuință în care miroase frumos, a mirodenii și ierburi calde, mai ales în lunile reci de iarnă. Cum să faci casa să miroasă demețial! Este simplu, ieftin, ecologic și la îndemâna oricui.

Potrivit spynews.ro, fiecare casă are propriul său parfum. Uneori este bun, iar alteori nu. Deși pare greu de crezut, există o modalitate simplă și ușoară de a răspândi în aer arome plăcute, care să nu fie toxice. Toamna este sinonimă cu mirosuri precum scorțișoară, mirodenii și plăcintă cu mere coaptă, însă parfumurile artificiale nu se vor compara niciodată cu mirosul blând al acestor mirosuri direct din bucătărie.

Cum să faci casa să miroasă demețial

Dacă nu ești adeptul produselor din comerț care răspândesc miros în locuință, atunci noi avem pentru tine un truc simplu, ieftin, ecologic, și la îndemână. Probabil ai deja ingredientele în bucătărie. Parfumul curat și proaspăt de citrice și flori este ușor de creat cu câteva ingrediente-cheie care se găsesc în frigider sau în cămară.

Tot ce trebuie să faci este să pui o oală cu apă pe aragaz, să tai rondele o lămâie, o portocală, pe care să le adaugi în recipient. Pune și câteva batoane de scorțișoară, cuișoare, și esență de vanilie și lasă totul să fiarbă la foc mic. Ulterior, băutura poate fi băută, sau pusă în chiuvetă, sau în diferite scurgeri, pentru a emana un miros îmbietor.

Deși ați putea cumpăra o varietate de odorizante și spray-uri pentru a face casa să miroasă minunat, nimic nu întrece astfel de mirosuri obținute în mod natural.

Și produsele coapte în casă fac locuința să miroasă minunat

Aproape orice produs copt face casa să miroasă minunat, dar există ceva absolut special la fursecurile cu ciocolată.

Poate că este vorba de combinația simplă de unt, zahăr și făină, capabilă să liniștească pe oricine și să îi aducă un zâmbet pe față, sau poate că este vorba de faptul că fursecurile cu ciocolată se pot coace în zece minute, așa că știi că deliciul tău nu este prea departe, scrie houstonpress.com.

×
Subiecte în articol: odorizante locuinta ecologic