Din procesul foarte la modă de a transforma camera de baie într-un ambient egal ca expresivitate şi căldură cu orice altă încăpere din locuinţă, vă prezentăm astăzi o firmă producătoare de accesorii de baie întru totul deosebite.
Credeam că nimic nu ne mai poate surprinde cînd vine vorba
despre designul obiectelor folosite în amenajările de interior. Dar iată că şi
elementele considerate pînă nu de mult tehnice s-au transformat în adevărate
opere de artă. Firma franceză THG este recunoscută mondial pentru producerea
accesoriilor şi obiectelor sanitare cu design deosebit. De mai bine de 50 de
ani, angajaţii se străduiesc să aducă pe piaţă produse excelent realizate, cu
un design remarcabil şi din metal special tratat anticorosiv în combinaţie cu
materiale preţioase în adevăratul sens al cuvîntului. Dar marea lor valoare
este colaborarea cu oameni din cele mai neaşteptate ramuri ale artei, care îşi
pun amprenta asupra produselor,
personalizîndu-le şi ridicîndu-le la rang de operă de artă.
Inspiraţia în colecţiile lor vine din mai multe direcţii: unele obiecte sînt clasice, în culori aurii, cu forme sinuoase, organice, altele sînt de domeniul contemporanului, din inox sau bronz, cu diferite încrustaţii sau chiar realizate hi tech, extrem de geometrizate şi simple. Găsim diferite terminaţii pentru robineţi: formă de cap de leu , peşte, sfere din cristal, fluturi realizaţi în cel mai mic detaliu etc.
Esenţa colecţiei JCD o reprezintă eleganţa din îmbinarea cristalelor şi pietrelor semipreţioase, cum ar fi jasp roşu, onix, rodonit (roşu purpuriu), ochi de tigru sau malahit, cu metale moderne, care să reziste perfect în timp. Fiecare model face parte dintr-o gamă întreagă de accesorii de baie: oglindă, suport cană şi prosop, cutii şerveţele personalizate etc.
Ouă semnate Faberge
O colaborare de prestigiu a designerilor de la THG este cea cu Faberge, care a aplicat în locul capetelor simple ouă din cristale brodate cu pietre semipreţioase. Faţetele profilelor din metal transmit o expresie sinuoasă a modernităţii, cu multiple interpretări şi cu un aspect sculptural inedit. Sobrietatea este dată de tăietura dură şi perfect geometrică a cristalului, cu reflexie discretă în cele mai mici detalii.
Gama de modele disponibile este extrem de variată. Numai în colecţia Retro sînt propuse peste 130 de variante, cu finisaje şi pietre alese chiar de dumneavoastră (puteţi realiza la comandă un set de baie cu o piatră unicat).
Cristale Lalique
Colaborarea cu designerii Lalique, vestita casă de obiecte unicat, dezvoltă o combinaţie de metal şi pietre preţioase, cu cea mai atentă tăietură, pentru o colecţie exemplară de rafinament şi bun-gust. Atît pentru colecţionari, cît şi pentru iubitorii de frumos, colecţia realizată sub această marcă este una plină de eleganţă, seducţie şi optimism, robineţii fiind sub formă de cristale sferice pe care se citesc înscrişi îngeri, struguri, stele, zîne şi forme geometrice sau basoreliefuri animaliere, stele 3d sau motive Art Nouveau. Antiteza în care sînt puse metalul dur şi cristalul strălucitor generează frumuseţe şi magie.
În timp, opera lui Rene Lalique a realizat trecerea de la sculptura în mărime naturală la sculptura în miniatură care îşi găseşte diverse funcţii: accesoriu de păr, broşă, ceasuri. Mai tîrziu şi-a făcut debutul şi cu colecţii de decoraţiuni de interior, colaborarea cu firme producătoare continuînd şi în ziua de astăzi. Casa Lalique este una dintre cele mai cunoscute datorită folosirii cristalului în decoraţiunile sale, un cristal cu o tăietură specială, multifaţetat, gravat cu diferite modele, realizate astăzi cu ajutorul laserului.
Simboluri
În timp, naturalismul care l-a inspirat pe Lalique a trecut în simbolism, plantele vegetale au devenit magie, animalele au luat o conotaţie mitică şi o temă alegorică, de aici şi curioasa folosire a formelor de fluturi, tigri, zîne, struguri, frunze de arţar în miniatură. Fără îndoială însă că cea mai bună muză a sa a fost femeia şi senzualitatea pe care corpul acesteia o transmitea.