x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Preţuri mici pentru o vacanţă nepreţuită

Preţuri mici pentru o vacanţă nepreţuită

de Adela Parvu    |    26 Ian 2008   •   00:00

Se zice că nu-ţi este suficientă o viaţă să-l cunoşti pe omul de lângă tine. Aş spune că este la fel şi cu propria ţară. Locuri minunate, peisaje superbe şi o mulţime de oameni de la care poţi afla poveşti, mai mult sau mai puţin înflorite, dar toate savuroase, le poţi afla în România.

Moara de la Ohaba, din Ţara Făgăraşului

 

Se zice că nu-ţi este suficientă o viaţă să-l cunoşti pe omul de lângă tine. Aş spune că este la fel şi cu propria ţară. Locuri minunate, peisaje superbe şi o mulţime de oameni de la care poţi afla poveşti, mai mult sau mai puţin înflorite, dar toate savuroase, le poţi afla în România. Dar de unde să începi a cutreiera ca turist al propriei tale patrii? Ce destinaţii alegi şi în funcţie de ce, mai ales când banii sunt o problemă?

 

Există multe pensiuni acum. Ridicate în locuri pitoreşti mai puţin cunoscute sau, dimpotrivă, aflate în zone turistice consacrate, proprietarii lor încearcă să-şi atragă clientela mai ales prin aşa-zisul stil rustic de amenajare. De multe ori se ajunge la kitsch, când clădirile din beton sunt ornamentate cu baluştrii făcuţi la strung sau, şi mai nefericit, când lemnul sculptat tradiţional este alăturat tâmplăriei din PVC. Cică tradiţie, dar şi confort totodată, găseşti în multe din noile pensiuni. Şi pentru că există grupuri sanitare în clădire, televizoare, gresie şi termopane, care fac să crească nu­mărul margaretelor acordate pensiunii, se măresc, evident, şi preţurile. Afli cu stupoare că diferenţa de preţ între pensiune şi hotel devine neglijabilă. Afli că trebuie să rezervi cu câteva luni locuri, iar când ajungi acolo eşti atât de nemulţumit, încât şi fe­ericul peisaj îşi pierde farmecul.

Desigur că toate astea le poţi cântări din prisma aşteptărilor tale. Până la urmă trebuie să te întrebi ce-ţi doreşti de la vacanţa pe care ţi-ai propus să o petreci într-un loc rural. Mi-am pus şi eu această întrebare şi am visat la un loc unde să nu am televizor, unde să respir aer curat, unde să-mi pot lăsa copiii să zburde în voie, să chiuie şi să cadă leşinaţi după o zi de hălăduială în semisălbăticie, fără ca să se găsească cineva să-mi facă observa­ţie. Mi-am imaginat mai degrabă să trag la nişte simpli ţărani, care au gos­po­dărie în toată regula şi o cameră de oaspeţi curată, chiar dacă asta ar presupune să mă spăl la lighean şi să am la dispoziţie WC-ul din curte. Şi asta pentru că la o pensiune modernă pur şi simplu nu mi-aş permite să petrec zece zile împreună cu familia. Dar am aflat că am alternative şi, după ce am găsit-o pe prima, nădăjduiesc că nu ar fi şi ultima. E vorba despre pensiunea de la Ohaba. Haideţi să vă povestesc mai multe.

 

Modestia ca atracţie turistică

Familia Popa a fost inspirată să exploateze poziţia casei vechi pe care o deţinea, lângă o moară veche, încă funcţională. S-au gândit că, pe lângă peisajele din Ţara Făgăraşului, şi moara poate deveni o atracţie turistică. Şi nu au greşit. Casa, extinsă şi moder­nizată între timp, mai păstrează din inocenţa unei gospodării ţărăneşti. Faptul că şi curtea e mai puţin cosmetizată, că în ciuda termopanelor, camerele pentru oaspeţi au o amenajare ţărănească naivă, unde textile tradiţionale sunt alăturate unor piese de mobilă vechi, dar şi din cele ce se purtau odinioară la oraş, te transpune într-o altă lume. Una în care simţi că trebuie să te bucuri de timpul liber, de poveşti şi plimbări. Nimic nu-ţi atrage atenţia sau, mai exact, nu te impresionează ca aspect de amenajare (poate vei fi tentat ca în anotimpul rece să pui prea multe lemne în sobele de teracotă), dar freamătul naturii te invită afară, indiferent de anotimp. Şi evident începi să dai un ocol casei, ca să ajungi repede la atracţia turistică a satului: moara.

Construită după 1850 şi având piese componente datate 1873, moara încă este funcţionabilă şi folosită de localnici. Are chiar şi un morar, pe numele său Ioan Şerban, de la care veţi afla exact cum funcţionează minunăţia ce transformă porumbul în mălai, chiar şi pe timpul geroaselor ierni, când pârâul repezit ce învârte roata se transformă în sloiuri şi în ţurţuri de gheaţă.

 

Uitat de lume

Pensiunea şi moara se află într-un loc parcă uitat de timp. Aerul tare, pe care-l sorbi până în adâncul plămânilor, şuieră când îl expiri în liniştea ce învăluie zona. Şi dacă ai copii, râsetele lor te fac să te simţi vinovat pentru toate mustrările pe care le-ai adus lor, când la bloc sau în oraş încercau să se manifeste liber.

În curtea aceea modestă, care-ţi este închiriată la preţuri mici, simţi de ce ar trebui ca fiecare familie să-şi poată permite să-şi facă o casă unde să-şi crească copiii la curte. Înţelegi de ce o bucăţică de grădină este ne­pre­ţuită, când seara poţi ridica ochii spre cer şi realiza că la oraş nu ai mai văzut de foarte mult timp stelele.

La pensiunea cu moară, în ciuda faptului că, vizual, estetic nu este nimic spectaculos, ai ocazia să înveţi despre simplitate şi modestie. Este o experienţă relevatoare despre cât de puţine ai nevoie de fapt şi de drept în viaţă ca să poţi atinge momente de fericire. Este o lecţie despre tihnă, unde ritmul gândurilor, al bătăilor inimii este domolit. Suspendat parcă între fâşii de timp, te năpădesc întrebări existenţiale. Sunt clipe nepreţuite pentru tine şi pentru fami­lia ta, pe care nu ai fi crezut că le vei avea în Ţara Făgăraşului la modesta pensiune cu moară de la Ohaba. Şi ajungi la concluzia că ai fost prea arogant, gândindu-te că nu-ţi ajunge o viaţă să-l cunoşti pe cel de lângă tine sau toate locurile minunate din ţara ta, când, pe bună dreptate, ar trebui să te întrebi cât te bine ai ajuns să te cunoşti pe tine însuţi.

 

Dacă vreţi să vă cazaţi la pensiunea cu moară de la Ohaba şi sun­teţi pasionaţi de călătorii, aveţi şi multe alte obiective turistice în Ţara Făgăra­şului, aflate în apropierea localităţii amintite. Spre exemplu, puteţi vizita Grota Ursi­te­lor de la Şinca Veche, unde se spune că a fost locul unui templu dacic, iar acum este o zonă cu energii bene­fice, care atrag suflete rătăcite. Un alt obiectiv turistic interesant ar fi şi Mănăstirea Bucium de la Sâmbăta de Sus, a cărei construcţie datează de la 1696. Pentru o documen­tare temei­nică asupra zonei propuse accesaţi site-ul www.vacanta­infagaras.ro, unde veţi descoperi multe alte pensiuni şi locuri de vizitat

 

Capacitate de cazare

Pensiunea este una foarte mică, având doar trei camere de cazare. Dintre acestea, două camere au la dispoziţie câte patru locuri de dormit, iar una singură are pat dublu, cameră pretabilă pentru un cuplu. Celelalte două camere sunt foarte potrivite pentru familiile cu copii. Cine do­reşte să-şi petreacă aici vacanţa trebuie să ia în considerare faptul că gradul de confort este similar celui dintr-o gospo­dărie tipic ţărănească, deci nu vă bazaţi pe divertismentul ce implică aparate electronice. Important este că veţi descoperi camere aerisite cu ţesăturile şi o parte din mobilă tradiţionale şi de bună calitate, iar curăţenia impecabilă.

 

Donaţie pentru restaurare

Clădirea morii este vizibil în paragină. Există chiar şi piese care nu mai sunt folosite, din cauza faptului că proprietarii nu au avut suficienţi bani pentru a le repara şi conserva. Este chiar un miracol cum această moară mai poate funcţiona, dar gemetele scoase în timp ce elementele vechi trasformă boabele de porumb în cel mai sănătos mălai sunt parcă semnalele de alarmă că e absolut necesară repararea ei. Până şi impro­viza­ţiile făcute pentru acoperiş te înduioşează, când vezi cartonul ondulat la un nivel mai jos de o veritabilă şi tradiţională învelitoare curbată pe scheletul interior deformat de timp. Ar fi minunat dacă oameni cu stare ar dona bani pentru păstrarea uneia din pu­ţinele mori funcţionabile din ţară. Proprietarii ei s-au zbătut ca moara să nu fie “colecti­vizată” în vremea comuniştilor, plătind taxe mari, numai pentru a nu fi distrusă. Actualul morar este descendentul unui şir lung de morari care şi-au transmis în timp secretele meseriei, dar el nu are ucenici şi o dată cu el se vor pierde multe taine ale morii.

 

Preţuri şi date de contact

Condiţiile de confort la pensiune sunt mo­deste, prin asta înţelegându-se faptul că încălzirea camerelor pe timp de iarnă se face cu lemne, iar pentru cele trei camere de cazare există o singură baie, cu dotări actuale. Preţul pentru cazare este însă accesibil, respectiv de 25 lei de persoană. Este o locaţie foarte bună pentru o familie cu copii de vârste cuprinse între 6 şi 10 ani, care nu au avut experienţa fericită de a copilări la ţară. Pentru famiile cu copii mai mici s-ar putea să existe inconveniente le­gate de accesul la baia comună. Adresa pensiunii este: Str. Morii nr. 32, localitatea Ohaba – Făgăraş, jud. Braşov. Telefoane pentru contact: 0745.656.875; 0729.988.879.

×
Subiecte în articol: viaţa la ţară