Primăria din Bremen şi statuia lui Roland

de Simina Stan | 28 Aug 2008 • 00:00

Bremen este oraş republică încă din Evul Mediu, fiind unul dintre oraşele libere ce făceau parte din Liga Hanseatică încă din anul 1260. Istoria sa maritimă este una bogată, portul din Bremen fiind unul dintre cele mai importante din nordul Germaniei.

În timpul celui de-al doilea război mondial, numeroase oraşe germane au fost complet distruse, printre care şi Bremen. Aproape toate clădirile din Piaţa Mare au fost reconstruite ulterior, însă printr-o minune Primăria nu a fost bombardată. Acesta fiind unul dintre principalele motive pentru care a fost înscrisă pe lista patrimoniului universal. Comitetul UNESCO şi-a bazat decizia pe autenticitatea clădirii, certificînd faptul că un corp al edificiului aparţine perioadei Goticului tîrziu, bineînţeles cu reamenajarea ulterioară a faţadelor, realizată între 1595 şi 1600, celălalt corp fiind construit la începutul secolului al XX-lea.

Secolul al XV-lea

În luna mai a anului 1405 s-a pus piatra de temelie a Primăriei din Bremen. Situată în apropierea Arhiepiscopiei, noua clădire era la fel de impozantă, ceea ce demonstra dorinţa de independenţă a locuitorilor. A fost de la început ridicată pentru a fi sediul Primăriei, fiind bine întreţinută şi constant reparată de-a lungul timpului. Edificiul nu este astăzi un muzeu, este în continuare sediul Senatului şi al primarului, un loc unde cetăţenii se întîlnesc pentru a lua decizii importante, aşa cum o fac de peste şase sute de ani.

Construit între anii 1405 şi 1410, este în prezent printre puţinele edificii autentice cu această funcţiune rămase în Europa. Un alt motiv pentru care a fost înscris pe lista UNESCO este valoarea artistică şi arhitecturală, reprezentînd una dintre cele mai frumoase faţade cu pinioane ce aparţin Renaşterii Weser, caracteristic acestei zone a Germaniei.

Două secole mai tîrziu, Consiliul hotăra redecorarea faţadelor Primăriei, realizată între 1595 şi 1600 de Wurf Lüder din Bentheim. Deşi majoritatea artiştilor şi a oamenilor de cultură germani din secolul al XVI-lea călătoriseră în Italia şi lucraseră cu arhitecţi italieni se observă o reticenţă în transpunerea identică a modelelor meridionale. Influenţele privesc mai degrabă vocabularul decorativ, aplicat construcţiilor încă marcant gotice. Edificiile civile păstrează acoperşurile înguste şi pinioanele specifice în trepte, avînd plasate volute sau alte elemente decorative la nivelul unghiurilor inferioare. Noile faţade decorate cu o bogăţie de figuri umane şi basoreliefuri, animale mitice, îngeri sînt adevărate capodopere, însă varietatea scenelor înfăţişate nu este uşor de descifrat.

Citește pe Antena3.ro

Care e cauza morții lui Silviu Prigoană. Acestuia i s-a făcut rău în timp ce mânca

Statuile şi basoreliefurile faţadelor sînt cele originale. Ele simbolizează raporturile cu puterea imperială şi episcopală la începuturile oraşului, astfel statuile ce decorează registrul superior, în special al faţadei de sud îi reprezintă pe cei şapte Electori ai împăratului Germaniei.

Faţadele de est şi de vest sînt aproape identice, cu portaluri ogivale, înguste, decorate doar cu elemente vegetale.

Interioare

Cu o lungime de 41,5 metri şi o lăţime de 15,8 metri, clădirea gotică avînd etaj este alcătuită din: pivniţă ce adăposteşte astăzi o importantă colecţie de vinuri, Sala de Jos şi Sala Mare de Sus.

Contrastul între Sala Mare de Sus şi cea de Jos este remarcabil. Sala de Jos a rămas aproape neschimbată de-a lungul celor şase secole, fiind folosită ca piaţă acoperită, pentru comerţul local. Încăperea este împărţită în trei, prin două rînduri a cîte zece coloane din lemn de stejar care sprijină tavanul jos din lemn masiv.

Sala Mare de Sus avea rol de reprezentare a oraşului, fiind somptuos decorată. Începînd din secolul al XV-lea, Consiliul se reunea în această încăpere, în prezent este folosită doar pentru festivităţi oficiale, recepţii şi concerte. Are ferestrele deosebit de mari, decorate cu menouri şi vitralii. Cele 33 de grinzi din stejar ale tavanului sînt pictate cu elemente vegetale şi medalioane cu împăraţii Imperiului de la Carol cel Mare pînă la Sigismund. Patru portaluri, două bogat sculptate în lemn şi două din marmură datînd din 1491, 1550 şi respectiv din 1578 şi 1662 decorează peretele de nord al Sălii de Sus cu basorieliefuri, figuri alegorice, coloane corintice, lei care susţin emblema oraşului.

Sala Mare de Sus mai rezervă o surpriză, ascunsă la o primă vedere. Intrînd nu poţi bănui ce se află în spatele portalului din lemn minunat decorat cu o scară în spirală bogat sculptată cu variate elemente vegetale, figuri umane şi animale, realizat de sculptorii Evert Lange şi Servas Hoppenstede. Camera de aur este o operă de artă, al cărui efect decorativ este unic. A fost creată în anul 1595, dar reamenajată la începutul secolului de Heinrich Vogeler (1872-1942), artist foarte apreciat în epocă în Germania. Acesta a conceput o abundenţă şi o varietate de motive Jugendstil, cu un pronunţat caracter vegetal.

Toate detaliile – precum lămpile, cele două şeminee din marmură şi topaz, clanţele, pielea roşie aurie de Cordoba care îmbracă pereţii, întregul mobilier fix şi mobil – se potrivesc aceluiaşi concept artistic, creînd o atmosferă solemnă şi în acelaşi timp intimă.

Aripa nouă a Primăriei

În 1903 are loc concursul de proiecte pentru extinderea clădirii medievale a Primăriei. Arhitectura medievală şi cea modernă trebuiau să se îmbine armonios. Arhitectul Gabriel von Seidl a cîştigat concursul, urmînd să proiecteze noua clădire care să adăpostească Senatul. Partea medievală a rămas însă cea care domină ansamblul, întrucît noua clădire alipită a păstrat linia arhitecturală. Decoraţia acestei aripi este modestă în raport cu faţada medievală, fiind subliniată doar prin cîteva elemente individuale. Faţada de nord a primit însă pinioane în trepte.

Nominalizarea şi înscrierea cu succes pe lista UNESCO în anul 2004, după ce au fost atent restaurate, a întregii clădirii a Primăriei, cu adevărat unică, şi a statuii lui Roland, se datorează efortului întregului oraş, întrucît locuitorii din Bremen au considerat necesar ca simbolurile autonomiei şi ale drepturilor lor civile să fie cunoscute de întreaga lume.

Statuia lui Roland

Monument UNESCO, are o valoare excepţională, fiind mărturie a autonomiei civile şi a suveranităţii Bremenului începînd din Evul Mediu. Ridicată în Piaţa Mare în anul 1404, are o înălţime de 5,5 metri, fiind una dintre cele mai vechi statui ale lui Roland, pe vremuri simbol al libertăţii oraşelor din Europa Centrală.

Legenda spune că Roland era unul dintre cavalerii împăratului Carol cel Mare. Această statuie atesta că împăratul Sfîntului Imperiu era întemeietorul acelui oraş şi avea drepturi şi privilegii.

Înapoi la Primărie

Tabloul lui Franz Wulf Hagen pictat în mărime naturală atestă un eveniment spectacular din 1669, cînd o balenă a eşuat în portul oraşului. Scheletul mamiferului şi tabloul au fost aşezate în Sala Mare de Sus, scheletul pînă în 1815, cînd a fost înlocuit cu patru vase navale în miniatură, iar tabloul pînă în 1965.

Primăria în secolul al XVII-lea

Gravura de la începutul secolului al XVII-lea îi aparţine lui Wilhelm Dilich, fiind publicată în anul 1603, în cartea “Urbis Bremae”, numai la cîţiva ani după ce faţada în stil gotic tîrziu a Primăriei a fost redecorată în stilul Renaşterii Weser.

În partea stîngă a gravurii este Casa Gildei Negustorilor, înfăţişată disproporţionat de mare în raport cu Primăria

Restaurare

Între 2000 şi 2004 s-au desfăşurat lucrări complete de restaurare a clădirii, care au implicat: curăţarea faţadelor, înlocuirea elementelor degradate de poluare, refacerea acoperişului, iar în interior toate elementele din lemn structurale sau decorative au fost restaurate.