Şase, vin colindători!

Cum au simţit că vin peste ei Crăciunul şi Revelionul, întreprinzătorii cu mulţi puradei şi culoarea pielii apropiată de cea a preşedintelui Obama au atacat viguros curţile gospodarilor şi, în ideea unei distribuţii corecte a avuţiei naţionale, au ciordit porcul, cocoşul şi găina.

Cam în acelaşi timp, noi, ăştia de la oraş, ne-am luat doze controlate de dioxină, fiind înscrişi într-un program naţional de imunizare naturală împotriva periculoasei otrăvi. Tot în prag de Sărbători, două formaţiuni politice născute, ca Afrodita, din spuma revoluţiei încearcă, peste timp, un arc guvernamental, curcubeu roşu-portocaliu menit să ne lumineze criza vreme de patru ani. Alte grupări, catalogate generic sub eticheta de "partide istorice", au tendinţa de a se întoarce în negura istoriei de unde reapăruseră, neinvitate de nimeni…
Sub deviza "cerşetori din toate judeţele, uniţi-vă!", cetăţeni fără mâini, fără picioare, orbi, surdomuţi, suferind de toate bolile imaginabile primesc adăpost de la generoasa companie care administrează metroul bucureştean şi ne fac tuturor cele mai sincere urări strâns legate de Maica Domnului şi Pruncul Iisus. La acţiune participă activ şi RATB. Ieri, într-un tramvai bine încălzit, un copilaş abandonat de părinţi în pantofiori Nike, blugi Lee şi geacă imprimată pe spate cu sigla celebrei Chicago Bull’s se lamenta: "Mamă, dacă îţi e dor ia trenul pân’ la Obor, ia un tren accelerat şi vino la internat". I-am dat 5 lei amărâtului, înţelegând că aşteptarea sa e zadarnică, atât timp cât în numita gară nu opresc decât trenuri personale…

Pe paliere mult mai înalte şi mai rafinate, colindători cu fireturi de general bat la poarta Palatului, murmurând ameninţător: "La Steaua care-a răsărit e-o cale-atât de lungă/ Că mii de oi i-au trebuit lui Gigi ca s-ajungă". Gigi fiind, cum bine ştiţi, ciobanul mioritic în variantă modernă căruia destinul i-a hărăzit cel mai prost antrenor şi cea mai penibilă echipă din toate timpurile, obligându-l la umilinţă şi resemnare, la abandon, pe-un picior de plai, în faţa celui ungurean (Paszkany) şi celui miliţian (Borcea). Un destin aproape la fel de înduioşător precum acela al profesorului universitar obligat să pună la bătaie toate resursele de care dispune, în conformitate cu vârsta şi poziţia socială, pentru a intra în graţiile sexuale provocator afişate de o tânără domniţă, dulce şi suavă ca o garofiţă. Ingrata, în loc să consimtă la avansurile flăcăului tomnatic, s-a apucat să-l înregistreze şi să-l facă de cacao…
Închei, dragii moşului, în aceeaşi notă de tristă veselie, cu dorinţa legitimă de a avea, împreună, Sărbători fericite şi cu un avertisment întemeiat pe realitatea imediată: şase, vin colindători!