x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Schimbări semnificative cu efort minim

Schimbări semnificative cu efort minim

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    26 Feb 2009   •   00:00

De fiecare dată când îmi arunc privirea pe colecţiile brandurilor de materiale textile pentru interior, mă minunez văzând cât de tare pot să conteze acestea în constituirea decorului preferat. Ca mine, mai sunt şi alte persoane, cu ochiul mai mult sau mai puţin format pe domeniul amenajărilor de interior.



Pe lângă contribuţia de necontestat la nivel stilistic, ţesăturile pentru interior mai au ca  mare merit pe acela că sunt printre elementele cel mai uşor de schimbat într-un decor. Asta înseamnă că poţi cu un efort minim (de timp şi  bani) să metamorfozezi îndeajuns de mult  interiorul casei tale, ca să nu mai fie nevoie să muţi mobilele de la un perete la altul.

Aici, pot să o dau drept exemplu pe mama, care a reuşit să mă uimească la un moment dat, dând o nouă înfăţişare sufrageriei noastre - un spaţiu de locuit standardizat după toate normele de bloc ale "Epocii de Aur" comuniste. A fost de ajuns să schimbe întreaga tapiţerie a canapelelor trecând de la o tapiţerie cu dungi, în două nuanţe de bej, la un material ce imită pielea, de culoarea bej deschis. A mai înlocuit şi perdeaua cu una albă, simplă, foarte vaporoasă. Rezultatul? O sufragerie mult mai luminoasă şi spaţioasă. A venit însă momentul  (cam la vreo doi ani diferenţă) în care şi-a dorit altceva, şi a pregătit o a doua "schimbare la faţă" a camerei. Aceasta a fost făcută aplicând aceeaşi tactică novatoare cu  textile. Şi a reuşit iarăşi, fără să recurgă la alte modificări majore. Mobilierul a rămas pe loc, culoarea pereţilor - identică, pardoseala - aidoma. De data asta, canapeaua de la o singură nuanţă a trecut la două culori! Pentru asta a îmbrăcat într-un material de culoare verde pernele ce constituiau suprafaţa pe care stai a canapelei, în vreme ce braţele şi spătarul au rămas bej. În plus a comandat, din acelaşi material verde, o mulţime de pernuţe decorative, care au umplut şi fotoliile, şi canapeaua.

Şi, ca să nu credeţi că exemplul nu este suficient de conclundent, vă spun că profesia mamei nu are nici în clin nici în mânecă de-a face cu meseria de designer de interior. Este un semn că schimbări de acest fel sunt practic la îndemâna oricui şi le doreşte foarte tare!

Prilejul de a discuta despre textilele de interior în Jurnalul casei ni l-a oferit recent încheiatul târg Heimtextil de la Frankfurt, cel mai important eveniment de gen. Despre materialele textile expuse aici, viitoare prezenţe pe piaţa de profil, aflaţi mai multe în paginile următoare. Am dat o raită şi la câteva magazine de la noi, iar produsele cele mai interesante din această gamă le găsiţi la rubrica de "Cumpărături".

×
Subiecte în articol: editorial