x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Sunt mai avantajoase casele eco prefabricate

Sunt mai avantajoase casele eco prefabricate

de Adela Parvu    |    05 Feb 2009   •   00:00

COMPARATIV CU CONSTRUCŢIA ÎN REGIM PROPRIU.
Casele ecologice nu sunt doar locuinţe ridicate cu ajutorul materialelor şi tehnologiilor prietenoase mediului. Ele reprezintă acum o soluţie viabilă pentru economisirea de energie, ceea ce are repercursiuni benefice asupra bugetului unei familii, prin costuri mai mici de întreţinere, dar şi asupra mediului prin controlul asupra emisiilor care rezultă în urma încălzirii, iluminării şi folosirii tehnologiei electronice dintr-o locuinţă.



Concept la cheie
Trendul eco vine puternic şi la noi, după ce în Vest constructorii de case au investit în linii de producţie, în muncă de cercetare şi în elaborarea unor concepte inovatoare aplicate în sistemul de producţie la scară largă a caselor ecologice. Acestea nu sunt doar oferte ce privesc exclusiv construcţia zidurilor, a compartimentărilor interioare sau a materialelor folosite pentru finisaj, ci sunt sisteme închegate, casele fiind livrate cu tot cu echipamentele funcţionarea optimă a instalaţiilor pentru încălzire, a celei sanitare, electrice, de climatizare.

Regie proprie
La noi sunt mulţi oameni care cred că pot să-şi facă în regie proprie o casă ecologică, că e suficient să cumpere materiale de construcţie ecologice şi să-şi echipeze instalaţiile cu racorduri la panouri solare sau sisteme de captare a energiei geotermice. Nu este deloc aşa. Niciodată cineva care se aventurează în calvarul ridicării casei în regie proprie, mai ales la noi, unde există lipsă de meşteri profesionişti, nu va putea ajunge la costuri mai mici, sub oferta caselor ecologice produse, spre exemplu, de germani şi să atingă calitatea acestora. Locuinţa sănătoasă şi prietenoasă mediului este una concepută pe baza unor calcule extrem de precise, pentru care se au în vedere totalitatea materialelor, eficienţa manoperei, dar şi transportul, producţia în concordanţă cu reglementările ecologice.

MAI MULT DECÂT PEREŢI
O casă ecologică este aşadar mai mult decât o structură din lemn sau materiale prefabricate. Ea este o construcţie gândită a funcţiona în independent, folosind cât mai inteligent resursele naturale existente în contextul geografic unde urmează a se ridica locuinţa, care ajută la punerea în mişcare a tuturor echipamentelor ce asigură confortul la standardele secolului XXI. O casă este ecologică atunci când, de la producţie la transport, execuţie şi exploatare respectă parametrii standardelor de protecţie a mediului.

×
Subiecte în articol: dialog constructiv