x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa SUPERCENTENARII României. Gheorghe Solomon, românul „călare” pe 3 VEACURI

SUPERCENTENARII României. Gheorghe Solomon, românul „călare” pe 3 VEACURI

18 Iun 2015   •   14:04
SUPERCENTENARII României. Gheorghe Solomon, românul „călare” pe 3 VEACURI

 Celor cărora le-a fost dat să trăiască peste 110 ani li se spune... supercentenari. Recordul longevitate (omologat) s-ar părea că aparține franțuzoaicei Jeanne Calment (1875–1997) care a murit la vârsta de 122 de ani și 164 de zile. Ea l-a întâlnit pe Vincent van Gogh când avea 12 sau 13 ani. Omologate sau nu, recordurile de longevitate ale românilor sunt încărcate de istorii fabuloase, pe care ne vom învrednici să le aducem la lumină.

În toamna anului 1912, undeva, în Rusia, se stingeau din viaţă, la numai câteva zile distanţă, doi veterani din războiul ruso-napoleonian (cel din 1812). Aveau 119, respectiv 121 de ani. Presa a făcut oarece vâlvă, întrebându-se oare ce regim de viaţă vor fi avut aceştia, de-au trăit o vreme atât de lungă pe pământ!? Nimeni nu se aştepta însă ca, la relativ puţin timp, să apară mărturii cum că Matusalem trăise... pe teritoriul României. Un “matusalem” modern, contemporan cu străbuneii noştri de acum un secol.

În ediţia din 31 decembrie 1912, ziarul “Universul” venea cu o informaţie surprinzătoare, titrând: “Moartea unui centenar în Capitală”. De fapt, “centenar” era prea puţin spus, căci aceluia îi mai lipsise doar un an pentru a împlini exact un secol şi încă un sfert (de secol). “În ziua când creştinătatea sărbătorea al 1912-lea an de la naşterea Mântuitorului, s-a stins în Capitală venerabilul Gheorghe Solomon, în vârstă de 124 de ani”, scrie N. Doljanu, subliniind că nu vârsta lui este cea care trebuie să stârnească interesul (“ce este o asemenea longevitate faţă de eternitatea timpului!”), ci faptul că în parcursul unei asemenea existenţe omul se leagă de un complex de evenimente, relaţia vieţii lui cu timpul istoric fiind cea care contează. De aceea, o dată cu jurnalistul de acum un veac, vom trece şi noi în revistă evenimentele trăite de centenarul român, a cărui existenţă s-a întins... pe trei veacuri!

Te-ar putea interesa și DEALUL LUI DUMNEZEU. Locul ULUITOR din ROMÂNIA unde trăiește un ANIMAL BIBLIC, UNIC în lume

Gheorghe Solomon s-a născut în comuna Perişori-Dolj, în anul 1788, când Ţările Române erau în plină epocă fanariotă. Şi chiar dacă nu a înţeles, copil fiind, prin ce epocă de mari frământări trecea Europa (mai puţin întârziatele ţărişoare din curbura Carpaţilor) la sfârşitul secolului al XVIII-lea, cu siguranţă, în familia sa de ţărani olteni a muncit din greu, pentru a câştiga de-ale gurii şi a plăti birurile impuse. În 1806, când Alexandru Şuţu ajungea domn în Muntenia şi izbucnea conflictul ruso-turc (1806-1812, cel care avea să se încheie cu o pace care rupea Basarabia de Moldova şi o alipea Imperiului Ţarist), Gheorghe Solomon, de teama de a nu fi prins cu arcanul şi luat la armată, fuge din satul său şi se stabileşte tocmai în Moldova, în satul Bodeşti de pe lângă Buhuşi. Aici, pentru că ştia “psaltichia” şi “ceaslovul” şi se dovedise sprinten la minte, ajunge repede “pârcălabul”, adică primarul satului. Capul uneia dintre marile familii de boieri din zona Bacăului – Lecca sau “Leculeştii” – apreciindu-i meritele, îl ia pe lângă el, îl mai trimite la nişte şcoli şi îl ajută de ajunge “cămăraşul Ocnelor” (şeful salinelor Statului), pentru ca mai apoi să ocupe funcţia de ispravnic al judeţului. Se spune că lui i se datorează construirea, în acel ţinut, a şoselelor sistematice, primele din Moldova. Şi era abia în anii ’30 ai secolului al XIX-lea!

Citește articolul integral pe ANTENA SATELOR și află impresionanta poveste a românului care a încălecat trei veacuri și a trăit din pensie 7 decenii...



×