x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Tehnica imprimarii digitale, pentru imbracarea peretilor

Tehnica imprimarii digitale, pentru imbracarea peretilor

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    09 Feb 2006   •   00:00
Tehnica imprimarii digitale, pentru imbracarea peretilor
AFLA CE E NOU
Cei mai multi dintre noi se gandesc mult si bine ce sa le faca peretilor pentru a-i scoate pe ei si intregul spatiu din anonimat, fiindca pur si simplu nu au viziunea asupra a ceea ce ar mai putea nascoci in aceasta directie, imaginatia limitandu-se, de cele mai multe ori, doar la culoare, tablouri, picturi sau tapet.

Din moment ce peretii ocupa cel mai mult din suprafata camerei, tratamentul de decorare aplicat lor isi va pune puternic amprenta asupra starii generale a ambientului. Nu trebuie sa uitati insa un lucru, si anume ca peretele actioneaza ca un element de fond pentru manifestarea si incadrarea in armonie a tuturor celorlalte componente ale spatiului. O solutie de ultima ora pentru decorarea peretilor este adusa in Romania de firma Clipso Design si este prezentata in showroom-ul din cadrul magazinului de decoratiuni interioare Casa Del Arte.

LATIMEA EXCEPTIONALA DE 5 M

Clipso, un sistem de acoperire de inalta tehnologie, disponibil in latimea exceptionala de 5 metri, iti da posibilitatea sa imbraci peretii si tavanul dupa propria imaginatie. Pentru imbracare, se pot imprima modele alese din colectia care va este pusa la dispozitie creata de artisti, designeri, experti in grafica pe computer, fotografi. Puteti opta si pentru imagini gasite chiar de dumneavoastra, in acest caz, trebuie insa trimisa o poza de 300 dpi in format eps sau tiff.

Sistemul se adapteaza oricarei suprafate si oricarei constrangeri, facand posibila executarea peretilor si a tavanelor cu un finisaj perfect si o simplitate totala. Adaptat noilor tehnologii de tiparire digitala pe latimi mari si cu rezolutii care pot sa depaseasca 300 dpi, Clipso Design face posibila transpunerea in ambientul dumneavoastra a oricarei imagini, fara imbinari sau cusaturi. Pretul estimativ al unei astfel de lucrari este de 250 de euro/mp.

×