x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Vine Apocalipsa în 2017? Ce ne așteaptă în 2016. Sfârșitul Lumii, după Isaac Newton

Vine Apocalipsa în 2017? Ce ne așteaptă în 2016. Sfârșitul Lumii, după Isaac Newton

15 Dec 2015   •   12:43
Vine Apocalipsa în 2017? Ce ne așteaptă în 2016. Sfârșitul Lumii, după Isaac Newton

Vine Apocalipsa în 2017? Să fie 2016 ultimul an dinaintea Sfârșitului Lumii? Iată care sunt previziunile lui Isaac Newton, reinterpretate azi de J.S. Helios.

Nostradamus e cel mai cunoscut învățat din ultima jumătate de mileniu care a prezis Sfârșitul Lumii. Știați însă că Isaac Newton a fost interesat de profețiile biblice și a încercat să le descifreze? Iată care e data pe care o avansează el pentru Apocalipsă.

Isaac Newton a fost interesat de profețiile biblice, căutând în textele sfinte pattern-uri din care să extragă coduri pentru a descifra predicțiile. Conform calculelor acestuia, Sfârșitul Lumii ar trebui să vină în anul 2060. Totuși, un autor contemporan care s-a aplecat asupra studiilor lui Newton, J.S. Helios, avea să scrie o carte pe această temă - “The Final Countdown: What Isaac Newton failed to discover” - susținând că „ceea ce Isaac Newton nu a reușit să descopere” e faptul că termenul limită e mult mai aproape de noi: ANUL 2017.

Citește și DEALUL LUI DUMNEZEU. Locul INCREDIBIL din ROMÂNIA unde viețuiește un ANIMAL BIBLIC, UNIC în lume

Într-un interviu publicat de „Jornal do Brasil”, citat de „The Epoch Times”, Helios explică unde a greșit Isaac Newton:..................

La ce trebuie să se aștepte omenirea în 2016 și ce trebuie să știm despre Anul Apocalipsei, după Isaac Newton și J.S. Helios?

×