x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Zâna melopeelor

Zâna melopeelor

de Adrian Parvu    |    23 Oct 2008   •   00:00

Avem o toamnă lungă şi blândă anul acesta, o toamnă ca în Rapsodiile lui Topârceanu. Cei ce se pricep susţin că şi recolta a fost pe măsură, adică abundentă, adică fiţi oameni buni liniştiţi, avem de toate…

Aşa o fi, nu-i putem contrazice pe specialişti şi pe analiştii fenomenului economic-agrar (hai, că le-am zis frumos!) doar că prin pieţele patriei preţurile cresc în loc să scadă (după cum ar fi firesc în mintea mea proastă…).

Leuţul s-a jigărit şi miaună pe la colţul Europei, iar morcovul, ţelina şi conopida costă la noi de zece ori mai mult decât la ei. Mama zice că-i e poftă de-o cremă de legume sau de-un ghiveci de post, da-şi pune pofta-n cui. Săptămâna trecută am avut vreme de plajă în Bucureştiul iubit şi aproape nu ne mai vine să credem că o să vină şi iarna.

Discret, unii primari de sector (ştiu ei care!) au început să bage pe gâtul asociaţiilor de proprietari firmele care au dat şpaga corespunzătoare pentrui a monta, cică în mod obligatoriu, contoare de gaz în fiecare apartament. La fel de discret continuă şi odiseea repartitoarelor de costuri, aparatele alea simpatice şi inutile despre care am tot scris degeaba toamna trecută. Când o da gerul şi s-o-ncălzi caloriferul să vedeţi tremurături nervoase în faţa avizierului cu lista de plată la întreţinere. Da’ mai e până atunci destul timp, chiar şi pentru o campanie electorală fierbinte urmată de alegeri opărite.

Unii au avut noroc, spre exemplu generalii scăpătaţi şi lipiţi pământului care vor sta, cred că numai pân’ la primăvară la căldurică pe cheltuiala peniteciarului, să se-nveţe minte să mai dea-n popor cu tancul şi cu arma chimică! Gata, închid şi pagina 3, dau suplimentul la tipar şi mă duc pe jos din Piaţa Presei până în Piaţa Victoriei să trag şuturi în castanele căzute pe trotuar şi să-i stresez pe scuteriştii care bagă viteză pe banda rezervată bicicletelor. Toamnă lungă!

×
Subiecte în articol: editorial