x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Apa dulce, apa sarata

Apa dulce, apa sarata

de Cristina Andreea Catana    |    21 Sep 2005   •   00:00
Apa dulce, apa sarata
GURMANDUL IN BUCATE
Peste de apa dulce, peste oceanic, cateva crevete si legume….Ce poate iesi din aceasta combinatie? Un "Mix marin" deosebit si foarte usor de preparat. Sa incepem cu reteta. Ingrediente: 100 g file de peste spada, 100 g file de salau, 50 g crevete, 50 g conopida, 50 g broccoli. Carnea de peste se pune la marinat in ulei de masline si condimente pentru peste pentru o jumatate de ora. Optional se poate folosi si vin alb sec. Apoi se pun pe gratar pentru 10 minute. Separat se prepara sosul din ceapa rasa, scursa de suc, suc de la o portocala si o lamaie, rucola, zahar brun, sos de soia. Toate aceste ingrediente se pun in tigaie pe foc, in putin unt. Se lasa sa fiarba. Cand sosul da in clocot se adauga putina miere de albine. Pentru garnitura, broccoli, conopida si morcovul se pun la cuptor in sos de vin cu ulei de masline, sare si piper.

Acum, ca v-am convins ca este un preparat foarte usor de facut, trebuie sa stiti cateva lucruri despre ingredientele acvatice care intra in compozitia lui.

Elementul surpriza fiind pestele spada, ii vom acorda prioritate. Oceanele lumii sunt cele care il gazduiesc cu generozitate. Si este nevoie de asa ceva avand in vedere ca este un peste foarte mare - ajunge la 650 de kilograme si 4 metri lungime. Apoi, dupa ce pescarii se lupta cu el si il prind ajunge la magazin. De aici inainte este datoria dumneavoastra sa aveti grija de el. Este unul dintre cei mai pretentiosi pesti. Nu ii place sa stea congelat. Si daca din greseala il bagati in congelator, veti avea surpriza neplacuta sa constatati ca prinde o nuanta maronie si nu mai are nici un gust. Trebuie sa aveti mare grija de el dupa ce il aduceti de la magazin. Despachetati-l, clatiti-l putin cu apa rece si impachetati-l intr-un prosop pentru cateva momente. Apoi, pentru ca nu suporta sa stea in sucul lui, trebuie pus la frigider, in cel mai rece loc posibil, intr-un recipient plin cu gheata. Sa nu credeti ca ati scapat doar cu atat! In aceste conditii, pestele spada nu rezista decat doua zile.

Sosul din soia vine sa completeze gustul pestelui, dar trebuie adaugat cu grija, in cantitati moderate

Sa trecem acum de la pretentiosul peste spada, la salau. Pe el il cunoastem cu totii. E cel mai gustos si mai nobil peste care traieste pe la noi. Va dati seama ca pestele spada nu ar fi suportat sa stea cocotat deasupra lui orice fel de peste! Am ales unul deosebit, de apa dulce. Are un continut de grasimi foarte scazut, iar carnea lui este foarte frageda. Unde mai pui ca nici nu iti trebuie foarte mare atentie si indemanare ca sa il mananci?! Are asa de putine oase, incat poate fi mancat cu ochii inchisi.

Crevetele, asa mici cum sunt, vin sa dea un plus de culoare preparatului. Micutele crustacee traiesc si ele, ca si pestele spada, in ocean, asa incat putem spune ca avem un preparat simetric. Nu sunt greu de pregatit. Nu aveti nevoie decat de putina rabdare ca sa ii fierbeti si apoi gata.

Legumele care dau si ele culoare si gust preparatului sunt deja foarte cunoscute gurmanzilor. Daca nu va plac acestea puteti adauga cartofi la cuptor, legume sotate, sparanghel, spanac sau paste. Acestea fiind spuse, va uram spor la treaba si pofta buna!

BROCCOLI - PRIETENUL SANATATII TALE


Broccoli este una dintre legumele foarte bogate in vitamina A. Este de notat ca, cu cat are o nuanta de verde mai intensa, cu atat este mai bogata in aceasta vitamina. Calciul este si el nelipsit. O ceasca cu broccoli contine 71,8 mg de calciu, si tot atata vitamina C ca si o portocala de marime medie. Tot aceasta leguma asigura 10% din necesarul zilnic de fier. Daca sunteti la dieta si poftiti la broccoli este bine sa stiti ca o jumatate de ceasca care contine bucati fierte are 22 de calorii, iar aceeasi cantitate de broccoli crud numara numai 12 calorii. Datorita continutului ridicat de vitamine, fibre si calciu, broccoli ajuta la detoxifierea organismului, care are ca efect prevenirea anumitor tipuri de cancer, a diabetului, bolilor de inima, osteoporozei si a hipertensiunii arteriale.

SALAU CU SOS RIESLING


  • INGREDIENTE: 4 bucati file de salau a cate 200 g, 50 g carne afumata, 4 linguri cu Riesling, o ceasca cu apa, un pahar cu smantana, un galbenus de ou, suc de lamaie, o lingura cu gelatina pentru alimente, o legatura de patrunjel, o lamaie, sare
  • PREPARARE: Pestele se curata si se acreste cu lamaie. Carnea afumata se taie in cuburi si se pune la fript, apoi se pun la fript fileurile de peste, fiecare parte timp de 3 minute, pana primesc o culoare maronie. Se toarna Riesling, se pune capacul si la cea mai mica flacara se frige inabusit timp de 10 minute. Se scoate pestele, se sareaza usor si se tine la cald pe o plita incalzita in prealabil. Se amesteca gelatina in apa si se adauga la zeama fripturii, dupa care se da in cateva clocote. Se pune galbenusul in smantana si se amesteca in sosul care nu mai clocoteste. Se ia oala de pe cuptor si se adauga sare dupa gust. Se toarna apoi sosul peste fileurile de peste si se garniseste cu patrunjel verde tocat si cu felii de lamaie.
  • ×
    Subiecte în articol: broccoli