Arome in lumea culorilor

Comuna Valea Doftanei. Satul Tesila. Ora doua, dupa-amiaza. Strabatusem, fara intrerupere, cararile serpuitoare de munte. Luncile verzi, florile de camp, casele albe de la poalele magurilor, vitele ce pasteau… Totul parea ca o panza a maestrului Grigorescu, pe care cu putin timp inainte o vazusem in muzeul dedicat lui din Campina. Ne-am oprit. Pe un indicator de la marginea drumului, cu sageata indreptata spre un drum pietruit de tara, era trecut numele unei pensiuni. "Oho, e departe de aici", ne-a spus taximetristul din Campina, care parea un cunoscator al locurilor. Am decis, totusi, sa urcam cu masina. "Crede, dar verifica!" s-a dovedit a fi o axioma. Dupa ce-am parcurs, pret de cateva minute de la drumul principal, un drum de tara, cu gospodarii taranesti de-o parte si de alta, am ajuns la pensiune.

PRIMIRE. Am deschis poarta. Aleea ne poarta pasii spre casa. Straturi de galbenele si cercelusi, daliute si carciumarese viu colorate, trandafiri parfumati ne-au spus, in lipsa gazdei, bun-venit. Socul a fost cand, in fata usii, a aparut un dulau. La prima vedere ne-am infiorat. Pasnic, fara sa latre, s-a apropiat de noi. Aveam sa aflam ca este mascota pensiunii. Il cheama Ringo.

"Poftiti, nu va face nimic. E obisnuit cu lumea", s-a auzit o voce. O doamna s-a apropiat de noi. Era proprietara, Geta Postolache. Prietenii si oaspetii casei ii spun Puia. Ne-a poftit sa luam loc. Ne-a oferit, obicei al casei, felii de cascavea si tuica. Am gustat doar cascaveaua (despre care aflasem in localitatea Traisteni).

POVESTE. I-am spus ce vant ne-a adus prin acele locuri. Si-a inceput spusa mai anevoios, dar simplu si la obiect. Povestea lor este cat se poate de simpla. "Impreuna cu sotul meu, inginer silvicultor, am avut un vis si am luptat sa ni-l implinim. Am riscat, dar cu ceea ce am realizat ne mandrim. Sotul este localnic. Eu sunt venita din imprejurimi. Ideea de a construi o casa-pensiune ne-a venit prin ’92. Lucrasem in comert. Fusesem contabil - personal TESA, asa erau numiti cei care nu activau direct in productie. De la gand la fapta, mai ales in stufoasele noastre legi si coterii, este drum lung, plin de hartoape. Zece ani a durat pana am ridicat aceasta casa. Are aspectul unei vile. Este destinata sa asigure confortul familiei (pentru noi si cei doi copii mari). O parte a casei, insa, are si rost lucrativ. Putem proba fiecare banut investit. Nu fac aluzii rautacioase la adresa celor care doar despre primul milion nu vor sa dea dovezi."

Puia este cea care se ocupa de afacere. "Nu cumparam nimic. Avem totul aici: o mica ferma. Gradina de legume, pomi fructiferi, o stana (cu toate binefacerile pe care ti le aduce cresterea oilor) de care se ocupa tata-socru. Nu este deloc usor, dar sa fii propriu-ti stapan este o stare pe care am realizat-o."

REUSITA. Pensiunea familiei Postolache a devenit "o marca". Fara sa beneficieze de intermedierea unor agentii de turism, si-a format deja clientii casei. Ca-n poveste, Puia este zana buna si ocrotitoare pentru oaspetii sai. "Mi-ar fi greu sa traiesc la oras. Prefer linistea, frumusetea, salbaticia zonei noastre si alimentatia naturala." Dupa "prima lectie teoretica" ne invita sa vizitam casa, dar mai ales bucataria, unde toate operatiunile se fac la vedere. Era ora pranzului. Ce avea in meniu pentru aceasta zi? Urda cu marar, bulz la gratar cu branza de burduf, sarmale cu carne de curcan, tochitura de vitel (cu multa ceapa, mamaliguta si gogosari murati), cap de vitel la tava, cascavea (asa este numit cascavalul pe aici), pastrama, placinta cu urda dulce, suc de catina… Sunt doar cateva oferte.

"Ospetia ne-a adus nu doar satisfactii materiale. Multumirea clientilor nostri, exprimata in diverse forme, de la traditionala scrisoare la comunicare prin e-mail, este o satisfactie inegalabila, mai eficienta decat orice medicament."

Doamna Puia pregateste mancarurile intr-o bucatarie la vedere si isi intampina oaspetii cu o tuica si cascavea. Mascota pensiunii este un dulau pe numele Ringo

SARMALE CU CARNE DE CURCAN

Se ia o varza potrivita, se curata de cotor si se opareste in apa cu sare si cu otet. Apoi se desfac frunzele si se curata de partea groasa. Pieptul de curcan se toaca, se amesteca bine cu putin orez, se adauga doua cepe tocate, doi ardei grasi, taiati marunt, o legatura de marar si un pic de orez. Se condimenteaza cu mai multe feluri de piper si se sareaza dupa gust. Cu aceasta compozitie se umplu foile de varza. Se asaza intr-o oala si se fierb in zeama de varza, la foc mic. Cu smantana si cu o mamaliguta aburinda sunt numai bune de mancat.

PLACINTA CU URDA

Se face un aluat de placinta din faina, apa si sare. Se imparte in sase parti egale si fiecare se unge cu unt, apoi se lasa sa se odihneasca zece minute. Se intinde fiecare bucata, se stropeste din nou cu unt topit, se impatureste si se lasa aproape o jumatate de ora la rece. Urda se amesteca bine cu zahar, oua, stafide, coaja rasa de lamaie si vanilie. Se intinde o parte din foi, se asaza intr-o tava, deasupra se pune compozitia de urda si se acopera cu foile ramase. Placinta se da la cuptor si se coace la foc potrivit. Se poate face si cu aluat de cozonac.