Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Siturile arheologice din jurul Benidormului îţi povestesc despre civilizaţii succesive, care şi-au lăsat amprenta asupra locului. Totuşi, la sfîrşitul veacului al XIX-lea, cînd putem vorbi pentru prima dată de o formă de turism organizat în zonă, Benidormul nu era decît un mic sat de pescari, ce fermeca prin pitorescul său.
Siturile arheologice din jurul Benidormului îţi povestesc despre civilizaţii succesive, care şi-au lăsat amprenta asupra locului. Totuşi, la sfîrşitul veacului al XIX-lea, cînd putem vorbi pentru prima dată de o formă de turism organizat în zonă, Benidormul nu era decît un mic sat de pescari, ce fermeca prin pitorescul său. Şi lucrurile au rămas astfel pînă în anii ’60 ai veacului trecut, cînd acest loc cu o frumuseţe nepămînteană se transformă în cea mai rîvnită destinaţie turistică a lumii. Şi nu e nici o exagerare în această afirmaţie. Uriaşele hoteluri cu zeci de etaje găzduiesc aproape cinci milioane de vizitatori pe an – cifră care situează Benidormul pe o poziţie fruntaşă, după… Paris şi Londra, fiind, oricum, cel mai mare oraş-staţiune din Europa şi de pe glob (ca spaţii de cazare şi posibilităţi de divertisment).
Mai puţin accesată de turiştii români (deocamdată), staţiunea ne-a provocat, totuşi, cîteva surprize. De exemplu, faptul că edilii oraşului au dedicat o stradă României. “Calle de Rumanía” este una dintre arterele dintr-un nou cartier ridicat în partea estică, acolo unde drumul începe să urce spre culmile muntelui. Undeva, prin apropiere, se află şi străzile numite “Polonia”, “Bulgaria”… ţări din fostul bloc comunist, intrate în ultimii ani în Uniunea Europeană.
Cine-şi va arunca ochii pe hartă, va constata însă că în centrul oraşului există două străzi care trec una în alta: “Avenida de Europa” şi “Avenida de la Comunidad Europea”, din care se desprind alte artere, ce poartă numele ţărilor fondatoare ale Uniunii Europene. Probabil, pe măsură ce vor fi acceptate noi membre, se vor înmulţi şi străzile Benidormului (?!).
Un român la Costa Blanca
Dincolo de acest nume de stradă şi de turiştii români sporadici, am remarcat faptul că nici conaţionali care să lucreze aici nu sînt prea mulţi, în ciuda faptului că la numai cîteva zeci de kilometri (sau puţin peste 100 km) se află localităţi unde trăiesc mulţi români emigraţi (precum Alicante). Cu toate acestea, cei puţini pe care i-am întîlnit se află în poziţii-cheie.
Mihai D. (ne-a rugat să nu-i divulgăm întreg numele), de exemplu, este din Oradea şi, în momentul de faţă, este maître d’hôtel la un mare restaurant, frecventat de peste o mie de turişti zilnic: “Sînt de 8 ani în Spania şi cel mai mult aici îmi place siguranţa pe care o găsesc”. În ceea ce priveşte gastronomia, constată că sînt multe diferenţe între specificul celor două ţări: “Aici, am renunţat să mai mănînc bucatele tipic ardeleneşti, grase, condimentate. Mănînc peşte, fructe de mare, legume, fructe şi, ce pot să vă spun, e că acest regim m-a vindecat de un ulcer care îmi făcea probleme în România”.
Citește pe Antena3.ro
Duce dorul sarmalelor, al mititeilor, al ciorbelor şi-al tocăniţelor; visează uneori că mănîncă din bucatele mamei. Totuşi, consideră că pentru românul aflat în trecere prin Benidorm – sau prin orice alt oraş al regiunii Valencia – ar fi o pierdere să nu guste din tradiţionalele preparate pe bază de orez, şofran şi fructe de mare (“mariscos”), între care cele mai cunoscute sînt “paella valenciana” şi “arròs a banda”.
Salmorejo
Pentru Miguel Angel Avila Ribada, chef-ul de la “Cuina de Ponent”, timpul se comprimă într-o capsulă “a fericirii” la Benidorm. Aici a reuşit să îşi redefinească destinul, împreună cu Helena, soţia sa, şi cu cele două fiice: Eva (6 ani) şi Aitana (8 ani). Despre numele acesteia ne spune că “e numele unui munte de aici, din apropiere de Benidorm”. Locurile acestea îl inspiră în viaţa personală, ca şi în bucătărie. “Reţeta mea preferată este cea de «salmorejo», care, tradus, ar însemna «gazpacho» rece (supă de roşii). Se pregăteşte cu roşii – care se curăţă şi se storc cu mîna –, pîine (înmuiată în apă şi stoarsă), usturoi, seminţe de pin, ulei de măsline, sare. Toate se amestecă pînă se omogenizează. De obicei, se servesc cu ou fiert şi cu şuncă, însă dacă vă face plăcere, aici, la malul Mediteranei, puteţi să modificaţi reţeta, adăugîndu-i, în locul acestora, sardine, rondele de ceapă şi franjuri de salată verde.”
Arròs a banda - Orez în stil “a banda”
Ingrediente: 1.500 g peşte marin (macrou, stavrid, drac de mare, biban), 250 g crevete, 150 g conopidă, 4 cartofi mici, 400 g orez, doi ardei iuţi roşii, uscaţi, 4 căţei de usturoi, şofran, ulei de măsline, sare.
Preparare: Într-o tigaie cu ulei se prăjesc uşor ardeii, apoi se pisează într-un mojar împreună cu usturoiul şi puţină sare. În acelaşi ulei se prăjesc bucheţelele de conopidă şi cartofii, apoi se adaugă ardeiul iute şi usturoiul. Se toarnă apă cît să acopere ingredientele şi se mai lasă încă 10 minute. Se pun peştele şi crevetele spălaţi şi curăţaţi, şofranul şi se mai lasă 10-12 minute, apoi se strecoară supa şi se adaugă sare. Într-o altă tigaie se căleşte puţin orezul într-o cantitate mică de ulei şi se toarnă supa. Se lasă pe foc 18 minute şi se ia vasul de pe foc. După cinci minute se poate servi. Separat, pe o altă farfurie, se pune peştele, acesta fiind un fel de mîncare separat (de aici şi numele de “a banda”, al doilea fel).
