La Vlad Tepes, comuna din judetul Calarasi, asfintiturile, ca si rasariturile, sunt comanda speciala. Primarul Constantin Mihalache, tehnician silvic la baza, pofteste la rasarituri si la asfintituri la margine de padure de cum incepe week-end-ul.

In satele din Baragan ocupatiile traditionale sunt cultura cerealelor si cresterea ovinelor

La Vlad Tepes, comuna din judetul Calarasi, asfintiturile, ca si rasariturile, sunt comanda speciala. Primarul Constantin Mihalache, tehnician silvic la baza, pofteste la rasarituri si la asfintituri la margine de padure de cum incepe week-end-ul. Vicele, Gelu Ionita, n-are nimic impotriva, si toata lumea ar fi de acord, de n-ar mai fi si treburile obstei de rezolvat. Pe noi, ziaristii, intaiul om al comunei ne invita in primarie ca sa ne vorbeasca despre cum se frige vanatul la disc. Vorba vine, pentru ca mai intai ne povesteste (mult) despre comuna sa, cu cei 2.400 de locuitori, majoritatea avand varsta inaintata. Acesta este de fapt si "oful" celor care diriguiesc astazi destinele comunei: ce sa faca si mai ales cum sa faca pentru ca tinerii sa nu se mai indrepte spre marile orase, ori, mai nou, spre alte tari ale Europei, ci sa incerce sa-si gaseasca o viata buna in satul lor. Dar pentru ca sa faci asta e nevoie sa le oferi ceva celor tineri. Si singura atractie a acestor locuri a fost si ramane agricultura. "Incercam acum sa ii invatam pe taranii nostri sa lucreze la standarde europene, sa faca proiecte cu care sa poata sa atraga fonduri din afara", ne mai spune primarul Constantin Mihalache.

Legende

Factorul caracteristic al istoriei este transhumanta, care i-a adus aici pe oierii din Sibiu si Zarnesti, poate si din Prahova, in urma cu foarte, foarte multi ani. Cum au venit oamenii acestia o deslusesc, azi, legendele care spun ca Tepesul s-a format in jurul hanului Babei Ana, pe care insusi Mihai Viteazul (si unui sat din apropiere chiar asa ii zice, Mihai Viteazul) a protejat-o de navalitori. La Movila Caloaia, din apropiere, Mihai Viteazul ar fi dat o iapa unei capetenii, sa-si ia atata pamant cat poate alerga iapa. In locul in care iapa a crapat de-atata fuga s-a pus hotarul mosiei. Cand a murit Mihai Viteazul, a murit si Baba Ana, dar oamenii locului au pastrat randuiala.

La Vlad Tepes s-au impus meseriasii, mai ales dogarii carora li se spunea "dusmanii lemnului", pentru ca dadeau cu sete cu barda, asa cum ne incredinteaza Gelu Ionita, viceprimarul comunei si autorul unei monografii a "Tepesului", ce va fi gata curand. De la el aflam ca oamenii comunei poarta tot felul de porecle, cum ar fi "Varasteanu" (pentru ca vine dinspre Varasti), ori "Lupu", pentru ca, atunci cand intra in crasma, radea tot. "Intra de Craciun si iesea de Sf. Ion", precizeaza viceprimarul.

Marturii de scriitor

Muzeul Dunarii de Jos Calarasi, sectia de Etnografie Gospodariile din Vlad Tepes pastreaza reminiscentele Ardealului

Satul Vlad Tepes s-a chemat candva Baraganul. Exista marturii ca numele i l-ar fi pus chiar Alexandru Odobescu, scriitor roman, care in lucrarea sa "Pseudo-Kinegetikos" il pomeneste sub acest nume. Odobescu vana des in campia de sud a Romaniei si intr-o seara, inaintea unei vanatori de dropii pe care si-o propusese pentru a doua zi, s-a oprit la o casa unde traia un anume Doru, mic de statura, dar bun gazdas. Mai tarziu, traditia a fost pastrata si locului i s-a spus Dor Marunt, devenind chiar o statie de cale ferata intre Bucuresti si Constanta. Coborand spre Dunare, dupa dropii, Odobescu ar fi botezat zona Tepesului de azi Baraganu…

Bucate traditionale

Cine stie daca scriitorul roman a cunoscut pe-ndelete oamenii locului veniti din Ardeal sau poate ca numai a luat masa la "botu’ calului" cu ei, intre doua partide de vanatoare…? Iata o intrebare la care ar putea raspunde cu siguranta bibliotecara Teodora Gavrila, trezorierul istoriei locale a comunei… Ar fi putut Odobescu, cu siguranta, sa manance unele dintre cele mai interesante produse culinare locale, cum ar fi chisalita de corcoduse si zarzare - fiarta si fara zahar, jintita de lapte sau cunoscutii puricei din mamaliga, prajiti in untura… Sunt convins ca, la o adica, n-ar fi refuzat pasatul, terciul de sfecla si miere, placinta si ceaiul de sfecla - specialitati ale populatiei din zona, care mai pot fi gustate si azi, cu toate ca din ce in ce mai rar… Trebuie subliniat ca in Vlad Tepes n-a existat niciodata ceai indulcit. Cel mai cunoscut era cel din sfecla de zahar. Sfecla se ingropa de toamna si rezista in pamant pana in primavara. Ajungeau taranii ca beau ceai de sfecla pana in ajunul secerii!

À la tanti Maria "Inainte, cand eram fata la mama, tocam carnea cu toporisca. Si parca erau mai gustoase toate si eram mai sanatosi atunci…", incepe tanti Maria Mirea, din satul Mihai Viteazul, sa-mi spuna. "Astazi, sarmalele le umplem cu carne tocata, de la magazin. Dar daca nu-i carne, punem orez, ceapa… Umplem in foi de vita, de varza, iar primavara mai punem in stevie. Facem o supita cu morcovi, cu de toate, le fierbem si punem taitei de casa sau oua batute, ca sa iasa mai gustoase. In post, ciorba se face din praz. Il taiem marunt si-l dam la fiert mai mult, ca sa aiba gust. Apoi punem ulei, doi cartofi, morcovi, pastarnac, telina. E foarte buna, zici ca-i de peste!"

Taina vietii lungi Intrebam cum stau localnicii cu vinul, dar nu primim, din partea gazdelor, un raspuns incurajator: in Vlad Tepes se cultiva o vie aproape salbatica (un fel de game, strugure negru de-i spune: producator, vulpoaica, tiganca). "Aici, ne zice Gelu Ionita, s-a baut intotdeauna vin si inainte, si dupa masa. Cine facea vin alb era boier. In general, se bea vin negru, care, dupa mine, e bun numai fiert…" Daca ar fi dupa viceprimar, omul, ca sa ajunga sa traiasca 80-90 de ani, fara sa treaca pe la medic, ar trebui sa manance dimineata branza de vaca, la pranz - bors "din orice" si tocanita, iar seara - mamaliga cu lapte. N-ar strica, ne zice vicele, nici un pahar de vin negru, dimineata, "restul ramanand doar o afacere pe care Cerul de deasupra noastra o mai poate regla"…

Urzici batute cu mujdei, oua ochiuri si mamaliguta Ingrediente: un kg urzici tinere, doua linguri de ulei, o lingura de faina, sare, mujdei, mamaliguta. Preparare: Se aleg urzici tinere (frunze si varfuri) si se spala in mai multe ape, pentru a se elimina tot nisipul din ele. Se fierb in apa clocotita cu sare, apoi se trage vasul de pe foc si urzicile se scurg bine. Zeama se pune deoparte. Se asaza urzicile intr-un castron de lut si cu dosul unei linguri din lemn se freaca bine pana cand se obtine o pasta omogena. In aceasta pasta de urzici se aduga faina cernuta, uleiul, sarea si foarte putin din zeama in care au fiert urzicile. Restul de zeama se poate consuma rece sau cald (este foarte bogat in fier) sau se poate folosi la prepararea unei supe sau a pilafului. Dupa 10-15 minute de fierbere a pastei de urzici, se adauga mujdeiul (pregatit din usturoi, ulei, sare si apa). Se serveste cu mamaliguta calda si cu oua ochiuri.