x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Când devin dăunătoare murăturile

Când devin dăunătoare murăturile

22 Noi 2016   •   15:16
  Când devin dăunătoare murăturile

Datorită probioticelor pe care le conțin, murăturile sunt recomandate pentru îmbunătățirea digestiei și echilibrarea florei intestinale, însă unele persoane trebuie să le mănânce mai rar sau să le evite, scrie clicksanatate.ro.

Cele mai sănătoase murături sunt cele preparate în casă, din apă și sare neiodată, păstrate în vase de sticlă. Este recomandat ca murăturile cu oțet să fie consumate cât mai rar, deoarece doar murăturile cu sare conțin acizi lactici.

În murăturile din comerţ se găseşte şi un adaos de zahăr, de fructoză sau de oţet, ceea ce le scade proprietăţile nutritive.

Murăturile dulci trebuie consumate cu precauţie de persoanele care au diabet de tip I şi II. Acestea ar trebui să ia în calcul şi cantitatea de zaharuri din murături atunci când îşi calculează aportul de glucide.
Cardiacii și cei care suferă de boli renale trebuie să evite murăturile

În cazul murăturilor sărate, persoanele diagnosticate cu boli renale sau cardio-vasculare ar trebui să consume murături cu sare doar în cantităţi foarte mici şi să le desăreze înainte. De asemenea, este esenţială evitarea altor alimente bogate în sodiu - precum mezelurile, carnea sau peştele afumat sau brânzeturile bogate în sare.

Zeama de varză sau lichidul în care au fost preparate alte murături nu sunt recomandate hipertensivilor, persoanelor cu boli renale cronice sau gravidelor cu preeclampsia (valorile crescute ale tensiunii arterialem și exces de proteine în urină)

×
Subiecte în articol: murături diabet probleme de sanatate