x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Curs de bucătărie mediteraneană

Curs de bucătărie mediteraneană

de Maria Belu    |    27 Noi 2007   •   00:00
Curs de bucătărie mediteraneană

Săptămăna trecută, in Capitală, Şcoala Internaţională de Bucătărie "Alma", in colaborare cu Institutul Italian de Comerţ Exterior, a organizat o serie de cursuri pentru 32 de bucătari care au dorit să-şi insuşescă mai bine tainele culinare italiene

Puteţi să vă bucuraţi de deliciile culinare mediteraneene intr-unul dintre restaurantele bucureştene cu specific, mai ales dacă se numără printre cele care şi-au trimis bucătarii să urmeze cursurile susţinute săptămăna trecută, in Capitală, de Şcoala Internaţională de Bucătărie "Alma", in colaborare cu Institutul Italian de Comerţ Exterior.

DIPLOME.Participanţii la curs - un număr de 32 de bucătari profesionişti, care au dorit să-şi insuşescă mai bine tainele culinare italiene - au fost selectaţi de catre Institutul Italian de Comerţ Exterior in colaborare cu partenerii de proiect. Cursul a fost susţinut de Michel Magada, docent in artă culinară la şcoala de bucătarie internaţională Alma din oraşul italian Parma. Activitatea didactică a cuprins lecţii teoretice şi practice dedicate, in special, meniurilor pe bază de peşte, precum paste şi orez in combinaţie cu peşte (orez cu midii, orez cu cerneală de sepia, paste cu sardine, macaroane cu homar), antreuri (fileuri de peşte in sos carpione, fileuri de peşte San Pietro, fileuri de barbun cu sos de roşii şi busuioc) şi feluri de măncare principale cu peşte.

La terminarea cursului, participanţii au primit diplome, după care a urmat un prănz cu preparate din peşte realizate de ei.

Penne cu anşoa

Ingrediente: 500 g penne, 600 g anşoa, 500 g roşii, o ceapă, 50 g stafide, 50 g muguri de pin, patru linguri de ulei de măsline, sare, piper, mărar.

Preparare: Pennele se pun la fiert in apă cu puţină sareşi cu o rămurică de mărar.Cănd au fiert, se strecoară şi se pun in vasul pentru servit, adăugăndu-li-se sosul preparat in felul următor: mugurii de pin se pun puţin la cuptor, intr-o tăviţă, să se coacă. Ceapa se taie solzişori şi se căleşte in ulei de măsline. Peştele se spală şi se taie in bucăţi mari, după care se adaugă in tigaie. Se lasă cinci minute, amestecănd cu lingura din cănd in cănd, apoi se adaugă roşiile, curăţate, descojite şi tăiate cubuleţe, precum şi stafidele, mugurii de pin şi condimentele. După gust, se poate adăuga şi mărar tocat. Se amestecă pennele cu sosul de anşoa şi se serveşte.

maria.belu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: gastronomie