x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Depozitarea corectă a făinii: Condiții de depozitare și termen de valabilitate

Depozitarea corectă a făinii: Condiții de depozitare și termen de valabilitate

de Redacția Jurnalul    |    26 Sep 2025   •   13:30
Depozitarea corectă a făinii: Condiții de depozitare și termen de valabilitate
Sursa foto: Hepta

Făina este un aliment de bază în orice gospodărie, însă necesită o depozitare corectă pentru a-și păstra calitățile și a fi consumată în siguranță, avertizează specialiștii.

Evitarea infestării cu insecte și prevenirea mirosurilor neplăcute sunt esențiale pentru a-i păstra calitățile.

Cum păstrezi făina

Depozitare

Specialiștii recomandă ca făina să fie depozitată într-un loc răcoros și uscat, ferit de umiditate și lumină. Cămara este cel mai potrivit spațiu, însă temperatura trebuie să fie constantă și aerisirea să asigure un mediu uscat.

Recipiente

Pentru a preveni contactul cu umezeala și dăunătorii, este indicat să fie pusă în recipiente etanșe din sticlă, plastic dur sau metal, cu închidere sigură.

Făinoasele integrale și cele speciale, cum ar fi făina de nuci, năut sau migdale, trebuie păstrate în congelator pentru a proteja uleiurile volatile din compoziție. Depozitarea la frigider nu este recomandată deoarece nivelul ridicat de umiditate poate afecta calitatea acestora.

Termen de valabilitate

În ceea ce privește termenul de valabilitate, făina albă poate fi păstrată între 6 și 12 luni în condiții optime, iar congelată 1-2 ani.

Făina integrală are o durată mai scurtă la temperatura camerei, între 3 și 6 luni, dar își poate păstra calitatea până la 12 luni în congelator.

Ce se întâmplă dacă depozitezi făina în condiții improprii

Depozitarea incorectă poate duce la râncezire, în special a făinurilor care conțin uleiuri naturale. Acest lucru le alterează mirosul și gustul, care indică faptul că făina nu mai este bună de consum.

Totodată, umiditatea excesivă poate cauza aglomerarea și apariția mucegaiului.

Lipsa unui recipient ermetic poate favoriza infestarea cu molii alimentare sau alte insecte.

Pentru a evita aceste probleme, experții recomandă respectarea regulilor simple de păstrare și atenție la condițiile din locul de depozitare, potrivit a1.ro.

 

×
Subiecte în articol: făină depozitare