Despre credinta si literatura

Monahul Ignatie Grecu masoara curgerea anilor cu bataia de inima a poeziei

Stam pe cerdac asteptand venirea Monahului Ignatie Grecu. La Cernica, lumina e blanda, ca o apa de aur, si - nu stiu cum, poate pentru ca suntem dupa slujba de duminica si ultimele ceasuri le-am petrecut in biserica, ascultand cantarile bizantine - pare ca e si mai cald aici, intre zidurile manastirii, decat dincolo de poarta, unde gerul a inceput sa muste. Dintre sirurile de credinciosi, unul dintre calugari se desprinde, inaintand cu pasul iute spre noi. Chipul atat de tanar, cu acelasi zambet senin pe care il stiu de ani in sir, imi starneste, ca de fiecare data, o scurta uimire: da, peste Monahul Ignatie - Iordan Grecu pe numele de mirean, candva, cand era profesor intr-una dintre scolile de prin preajma Bucurestilor - anii curg fara sa lase urme.

"Am aproape 20 de ani de calugarie si mi-am dat seama ca trebuie sa ma multumesc cu putin. Acest lucru iti aduce pace si liniste", ne spune imediat ce intram in incaperea din fata a chiliei unde isi citeste cartile - cartile de rugaciune, dar si pe cele de literatura ori de filosofie, caci parintele are o neistovita dorinta de a citi si de a cunoaste - si locul unde, banuim noi, isi scrie cartile de poezie.

POEZIE. "Exista poezie in mesajul biblic?" "Exista peste tot. Trebuie doar sa avem ochi sa o vedem. Biblia e un poem urias. Cand deschid Sfanta Scriptura eu am impresia ca intru intr-o gradina si merg pe o pajiste pe care a trecut Dumnezeu si a ramas numai o adiere in urma Lui. Acea adiere si acea urma o vad eu… Se spune ca Adam, cand a fost izgonit din Rai a plans o suta de ani, nu pentru ca a fost izgonit, ci pentru ca isi amintea de Rai. E nostalgia originilor. In Rai eu cred ca esti mereu ca un tanar indragostit, caruia nu-i trebuie nimic, nici mancare, nici…"

RAIUL. Un post fara alta motivatie decat starea de bine, indusa de "domicilierea" in Rai. Dar, vorbind despre posturi, care sunt profunzimile postului, in manastire? "Noi, cei ce stam in manastire, ne-am obisnuit cu postul de mancare. Postul consta in a nu te satura niciodata. Am observat ca in post m-am simtit mai bine decat in zilele in care se mananca de dulce. Ne gandim la ceea ce va veni. Noi suntem ca niste soldati care au tot timpul in minte faptul ca trebuie sa marsaluiasca. Efortul, mataniile nu inseamna nimic pentru noi. Important e sa fim mai buni, sa poti sa raspunzi cuiva, in asa fel incat sa il inseninezi"…

GRIJILE. Manastirea aduce o altfel de intelegere a vietii. Totusi nu e de acord cu intelegerea "vietii materiale" ca o "inchisoare". "Nu viata, ci grijile vietii te tulbura. Viata nu e grea, e frumoasa, dar grijile o fac sa semene cu o inchisoare. Iar paradoxul e acesta: trebuie sa te multumesti cu putin, ca sa te poti bucura de viata. Cand vrei sa obtii mult, apar grijile. Grijile sunt ceturile nascute in inima omului, iar menirea noastra, aici, in manastire, e sa dezvoltam acea lumina care sa disipeze ceata."

GUTUILE. Imi rotesc privirea prin chilia Monahului Ignatie. Chipuri multiplicate ale lui Eminescu. Luceferi strabatand chaosuri. Un Iisus rastignit. Xerocopie a celebrului tablou al lui Dali. Un tablou cu rodii. O gutuie. "Pentru mine, cele mai frumoase fructe sunt gutuile. Pentru ca gutuiul este ultimul dintre arborii care isi dezbraca frunza. Gutuile sunt asa de mari, si au o culoare asa de nefireasca! Stralucesc!… Parca ar fi lumina inmagazinata intr-un fruct!" Se opreste o clipa, privind bulgarele acela de aur care incepe parca sa pulseze. Vad si eu gutuia luminand incaperea. Da, e mai multa lumina, de parca nu asteptase decat rostirea acestui adevar pentru a straluci. "Si gutuiul, gutuiul este un pom smerit. Nu e un copac inalt, barbatos, ci unul contorsionat. Dar, pentru mine, e un copac ales. Arborele acesta ce seamana cu un calugar ingenuncheat are cel mai parfumat dintre fructe. Stiti, gutuia nu se mananca decat dupa prima zapada. La tara, se pune in feresti si lumineaza camera. Sfinteste locul. Ca si floarea de tei…" Si cand spune "floarea de tei", ochii i se indreapta aproape fara vrere spre chipul luminat al lui Eminescu…

Gestul acesta ultim imi aduce aminte de cartea de versuri pe care Monahul Ignatie Grecu a publicat-o chiar in acest an, o surprinzatoare poezie de dragoste - dragoste de Dumnezeu, dragoste de semeni, dragoste de lumina. Cartii ii spune "Sipetul de taina". Imi spun ca un "sipet de taina" e dragostea insasi:

"S-ar parea ca i s-a pierdut
urma. Si
ca bine ar fi sa fie gasit.
Eu cred ca
nici nu mai e nevoie.
Pentru ca tot
ce s-a scris de atunci si pana
acum
si ce se va mai scrie este
continut
in cel de-al doilea tainic
sipet"

Ignatie Grecu

.

.

RODIA SI CEI SAPTE SAMBURI

"Seva din rodii, care e putin acrisoara si dulce, racoreste cerul gurii si apoi, incet-incet, racoreste si sufletul." Parintele Iganatie ne surprinde privirea lunecand spre tabloul cu rodii de pe perete. "Atat de multe sensuri intr-un fruct! Vedeti, acolo sunt 7 samburi."

SUPERBA LECTIE A SIMPLITATII SI A MODESTIEI

"Intelepciunea pe care am adunat-o o viata intreaga spune doar atat: sa fim simpli. Cat mai simpli. Si in vorba, si in fapta, si in orice. Dar cum se ajunge la simplitate? - veti intreba. Ne nastem cu ea sau o construim? Cred ca simplitatea e un dat cu care ne nastem. Crescand insa, complicam lucrurile. De ce sa bem apa dintr-un pahar cu picior, cand putem sa bem din pumni? Civilizatia aduce o nota de complicatie vietii. Complicatie. Sigur, si complexitate. E necesara, dar nu in exces." Si, trecand in alt registru, de la simplitate, complicatii si complexitate, Monahul Ignatie Grecu vorbeste apoi despre multumire. Cum sa treci prin viata fara orgoliul de fi prea multumit de faptele tale? "Daca vrei sa faci un lucru important, mai intreaba si pe altcineva. Sa nu faci nimic numai dupa capul si dupa gandul tau, mai intreaba si pe altii, pentru ca multumirea sa nu fie numai a ta…"

.

SUPERBA LECTIE A SIMPLITATII SI A MODESTIEI

"Intelepciunea pe care am adunat-o o viata intreaga spune doar atat: sa fim simpli. Cat mai simpli. Si in vorba, si in fapta, si in orice. Dar cum se ajunge la simplitate? - veti intreba. Ne nastem cu ea sau o construim? Cred ca simplitatea e un dat cu care ne nastem. Crescand insa, complicam lucrurile. De ce sa bem apa dintr-un pahar cu picior, cand putem sa bem din pumni? Civilizatia aduce o nota de complicatie vietii. Complicatie. Sigur, si complexitate. E necesara, dar nu in exces." Si, trecand in alt registru, de la simplitate, complicatii si complexitate, Monahul Ignatie Grecu vorbeste apoi despre multumire. Cum sa treci prin viata fara orgoliul de fi prea multumit de faptele tale? "Daca vrei sa faci un lucru important, mai intreaba si pe altcineva. Sa nu faci nimic numai dupa capul si dupa gandul tau, mai intreaba si pe altii, pentru ca multumirea sa nu fie numai a ta…" O superba lectie a modestiei.