Dineul de învestitură

America. O tradiţie a început acum 111 ani! La 20 ianuarie, după ce noul preşedinte ales depune jurământul, este însoţit la Capitoliu, pentru tradiţionalul dineu oficial de învestitură, găzduit de Comitetul pentru Ceremonii Inaugurale. În 1897, Comitetul Senatorial îl onora pe preşedintele McKinley, oferind un dineu oficial pentru el şi alţi oaspeţi prezenţi la Capitoliu.

Timp de o jumătate de secol, înainte de aceasta, preşedintele nou ales obişnuia să părăsească Capitoliul, după ceremonia inaugurării, îndreptându-se spre Casa Albă, pentru a participa la o cină oferită de fostul preşedinte şi de prima sa doamnă, înainte ca aceştia să părăsească, definitiv, reşedinţa prezidenţială. Tot pe atunci, din faţa Casei Albe, pe Pennsylvania Avenue, începea parada (al cărei traseu, cu timpul, a devenit tot mai lung).

Pagini de istorie
După ce în 1901 preşedintele şi-a ţinut discursul la Capitoliu şi a luat masa, parada... a întârziat! Cum poporul nu putea fi privat de "spectacol", în 1905 dineul "s-a reîntors" la Casa Albă, în speranţa că parada va putea începe mai devreme. Organizatorii şi-au îndreptat atenţia mai mult către reducerea duratei paradei, decât a dineului inaugural. Astfel că, în secolul al XX-lea, arta organizării acestui eveniment a progresat, iar dineurile de la Casa Albă au devenit din ce în ce mai elaborate.

În 1945, preşedintele Roosvelt a avut peste 2000 de invitaţi la ultimul dineu post-inaugural ţinut la Casa Albă. Patru ani mai târziu lucrurile aveau să se schimbe din nou. Secretarul Senatului, Leslie Biffle, a oferit atunci un mic prânz pentru preşedintele Truman, în sala de recepţii de la Capitoliu. Ei au mâncat curcan de Carolina de Sud, jambon de Smithfield, salată de cartofi şi plăcintă de dovleac. Abia în 1953, Comitetul pentru Ceremonii a reînnoit tradiţia găzduirii, la Capitoliu, a dineului inaugural pentru preşedinte, vicepreşedinte şi soţiile lor, pentru liderii Senatului, membrii Comitetului şi pentru alţi invitaţi. În 1953, preşedintele Dwight Eisenhower, dna Eisenhower şi cei 50 de musafiri ai Comitetului pentru Ceremonii au mâncat, printre altele, supă-cremă de pui şi şunculiţă la cuptor cu piure de cartofi.

De atunci şi până azi, Comitetul a organizat dineul inaugural pentru nouă preşedinţi. În termeni tehnici, bucătăria dineului reflectă caracterul de gală al ceremoniei de inaugurare a noului preşedinte, iar masa propriu-zisă este, de regulă, întreruptă de spiciuri, de oferirea unor cadouri simbolice din partea Comitetului şi de toasturi pentru noua administraţie.

Balul inaugural
Acest dineu oficial nu este singurul eveniment prilejuit de învestitura în funcţie a unui preşedinte american. Acum 220 de ani, în ziua de 7 mai 1789, la o săptămână de la învestirea lui George Washington, în New York City, susţinătorii acestuia au organizat un bal în onoarea lui. Cu tot acest promiţător început, abia în 1809, după învestirea preşedintelui James Madison, la Capitoliu, această tradiţie a prins viaţă. În acea noapte, Prima Doamnă, Lady Dolley Madison, a făcut oficiile de gazdă a galei desfăşurată la Long's Hotel. Patru sute de invitaţii au fost vândute, cu câte 4 dolari fiecare. În 1833, două baluri au fost organizate pentru preşedintele Andrew Jackson: unul, la Carusi's Assembly Rooms şi celălalt la Central Masonic Hall.

Din arhivele Comitetului pentru Ceremonii Inaugurale aflăm că balul s-a transformat, repede, într-un tablou anticipat al societăţii din Washington, iar desfăşurarea lui a devenit un prim topic al discuţiilor de tot felul. Organizatorii au căutat şi o clădire în care să încapă cât mai multă lume. Temporar, în 1849, a fost ridicată o construcţie, în Piaţa Justiţiei. Dar, o dată cu învestirea lui James Buchanan, în 1857, ideea unor baluri multiple a fost abandonată pentru aceea a unui bal unic, grandios, la care să participe mii de invitaţi. A fost construită, aşadar, o altă sală. Mare!

Balul însemna, în linii mari, dans şi mâncare. Potrivit decontului de cheltuieli de la vremea respectivă, s-au consumat 15.000 de litri de vin, stridii de 3.000 de dolari, 500 kg de salată de pui, 1.200 kilograme de îngheţată, 60 de oi, 75 de spate de viţel, 125 de limbi de vacă... În 1865, după a doua învestire a preşedintelui Abraham Lincoln, balul a avut loc în salonul Patent Office. A fost pentru prima dată când s-a folosit o clădire guvernamentală pentru această ceremonie.

Când bal, când ba…
Ce mai aflăm din documentele Comitetului pentru Ceremonii Inaugurale? Următorul bal, cel pentru preşedintele Ulysses S. Grant, a produs  un dezastru. Vremea era deosebit de rece şi a ieşit în evidenţă că structura construcţiei nu avea izolaţie şi nici încălzire. Invitaţii au dansat, transpiraţi, în haine subţiri, mulţi s-au îmbolnăvit, mâncarea a fost şi ea rece, iar canarii au îngheţat în coliviile decorative. Următoarele baluri (1885-1909) au fost ţinute în clădirea Muzeului Naţional şi la Pension Building. În 1913, preşedintele Woodrow Wilson a fost de părere că balurile costă prea mult şi a cerut Comitetului anularea petrecerii. Washingtonul nu mai pierduse un bal inaugural din 1853, când preşedintele Franklin Pierce fusese în doliu după pierderea fiului său. Numeroşi locuitori au fost foarte dezamăgiţi de decizia lui Wilson. Un alt preşedinte căruia nu i-au plăcut balurile a fost Warren G. Harding, care a cerut şi el Comitetului anularea balului şi a paradei, în 1921, vrând să dea, astfel, un exemplu de simplitate şi de spirit de economie. Următoarele inaugurări (pentru Calvin Coolidge, Herbert Hoover şi Franklin Roosevelt) au folosit acest trend, cu baluri de caritate.

Preşedintele Harry Truman a readus americanilor, în 1949, genul de bal la care sperau. Dwight Eisenhower, în 1953, a adăugat un al doilea eveniment de acest gen, din cauza cererii mari de invitaţii, iar patru ani mai târziu tot pentru el s-au organizat patru baluri. Kennedy ajunge la cinci, în 1961. Preşedintele Carter a încercat să facă şi mai populare aceste baluri, numindu-le "petreceri" şi fixând o taxă de intrare nu mai mare de 25 de dolari, iar la al doilea mandat inaugural al preşedintelui Clinton, în 1997, numărul balurilor ajunsese deja la 14. George W. Bush a cerut, la învestirea sa, în 2001, reducerea lor la patru. În 2005, la al doilea mandat al său, au fost, totuşi, cinci baluri oficiale.

Bufet generos
Dineul inaugural al preşedintelui Abraham Lincoln, ce a avut loc la 6 martie 1865,  a rămas în istorie, atât prin preparatele sale, cât mai ales prin numărul mare de persoane care au ţinut cu orice preţ să guste din deliciile pregătite special pentru această ocazie. Organizatorii dineului s-au gândit ca toate mâncărurile să fie aşezate pe mese somptuos decorate, astfel încât prima impresie era cea unui bufet extrem de generos. După mai multe ore de dans, atunci când s-a anunţat că urmează servirea cinei, invitaţii s-au îmbulzit să guste din toate. Îngrămădeală, agitaţie. Care au fost preparatele care "au încins spiritele"? La aperitiv: tocană de stridii, broască ţestoasă, stridii murate. Au urmat: friptură de vacă, file de vacă, friptură de vită englezeasă, sau ŕ la mode, picioare de vită, friptură de vită Malakoff, curcan şi pui la cuptor, fazan, prepeliţă, căprioară, paté de foie gras, paté de raţă cu aspic, salată de homari şi de pui. La desert s-au servit mai multe feluri de tarte (ŕ la Nelson, ŕ l’Orleans, ŕ la Portugaise, ŕ la Vienne), prăjituri, jeleuri, şarlote, îngheţate (de vanilie, lămâie, cafea, ciocolată, migdale, Maraschino), fructe şi ciocolată. (S. Chiriac)

Beef ŕ la mode
Ingrediente: două kilograme pulpă de vită, o lingură de unt, bulion de vită, un sfert de cană de sos de roşii, o linguriţă şi jumătate de sare, o linguriţă de cimbru uscat, piper, un morcov, o ţelină, o ceapă, doi căţei de usturoi zdrobiţi, două căni de vin roşu sec.

Preparare: Mai întâi se marinează pulpa de vită de pe o zi pe alta. Se şterge cu un şervet absorbant şi se prăjeşte pe ambele părţi. Se pune carnea într-un vas şi se toarnă peste ea marinata. Se sotează legumele şi se pun peste carne. Se îndepărtează grăsimea şi se toarnă sucul de roşii şi bulionul. Se acoperă şi se lasă la foc mic timp de opt ore, sau până când se înmoaie carnea. Se scoate carnea pe un platou, iar sosul se toarnă într-un vas şi se lasă la fiert până când poate fi turnat în două căni.