x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Gusturi alese în Postul Mare

Gusturi alese în Postul Mare

de Maria Belu    |    04 Feb 2010   •   00:00
Gusturi alese în Postul Mare

Se pare că practica postului a fost legată în religiile arhaice de ritualurile de înnoire, de iniţiere şi de doliu. Prin post se marca dorinţa omului de a primi energii cosmice, pentru un început nou şi pentru fertilitatea naturii. În Antichitate, postul avea şi un caracter igienic, de echilibru al sănătăţii. Celebrul medic antic Hipocrate atribuia longevitatea sa postului, spunând că nu s-a ridicat niciodată de la masă sătul. Filosoful Pitagora le cerea ucenicilor să postească pentru a deveni înţelepţi.



Dar postul nu înseamnă numai o alimentaţie fără mâncare de frupt, ci mult mai mult: iertare, bunătate, împăcare şi răbdare. Cuvântul post vine din grecescul "asceza", care se traduce prin exerciţiu, deci această perioadă este una în care oamenii ar trebui să facă exerciţii de a deveni mai buni, mai iertători, mai înţelepţi şi mai puţin lacomi, chiar dacă alimentele care se mănâncă în această perioadă nu sunt de dulce. Însă în perioada celor patruzeci de zile de post există sărbători cu dezlegare la peşte, precum sărbătoarea Floriilor, zi de mare praznic în calendarul ortodox.

Ritualuri de Florii

Sărbătoarea este socotită a fi una dintre cele mai importante praznice împărăteşti, cu dată schimbătoare în cursul anului bisericesc. În această zi, toţi credincioşii care se bucură de însemnătatea praznicului merg la biserică, apoi se întorc acasă cu crenguţe de salcie binecuvântate, crenguţe ce reprezintă semnul biruinţei vieţii împotriva morţii. Sărbătoarea este numită astfel de la florile sau ramurile de finic şi de măslin pe care le ţineau oamenii în mână când l-au întâmpinat pe Iisus la intrarea în Ierusalim. Sărbătoarea Floriilor este considerată un "preludiu" al Patimilor, dar şi o poartă spre Înviere.


Borş bănăţean de legume
Ingrediente: 800 g carne de porc, doi morcovi, o ţelină, o ceapă, un ardei, 3 cartofi, 3 bucheţele de conopidă, 100 g fasole verde, 50 g mazăre, 100 g fasole verde, o roşie mare, verdeaţă, zeamă de lămâie, oţet, sare, piper.

Preparare: Carnea se pune la fiert într-o oală cu apă şi o lingură de sare. Se ia spuma din când în când, iar după o jumătate de oră se adaugă legumele curăţate şi tocate, după caz. Când toate au fiert bine se adaugă oţet şi zeamă de lămâie după dorinţă (se poate folosi şi borş fiert în prealabil). Se presară verdeaţă şi se serveşte cu un păhărel de ţuiculiţă.


Ardei umpluţi cu orez şi legume

Ingrediente: ardei gras, broccoli, orez, roşii chery, salată verde, măsline verzi umplute, morcov, ceapă, sare, piper.

Preparare: Se prepară pilaful cu ceapă, morcov, sare şi piper. Separat se fierbe broccoli în apă cu sare. Ardeii se spală, se curăţă şi se taie jumătăţi. Se umplu jumătăţile de ardei cu pilaf, broccoli şi se pun deasupra roşiile şi măslinele umplute. Se ornează cu pătrunjel şi salată verde.


Rulouri de ardei copt cu peşte afumat şi pastă de măsline

Ingrediente: o bucată de peşte afumat, 10 ardei copţi; pentru pasta de măsline: 100 g măsline, doi căţei de usturoi, două crenguţe de cimbru, ulei de măsline, sare, piper.

Preparare: Mai întâi se pregăteşte pasta de măsline. Măslinele fără sâmburi se pun într-un blender împreună cu restul ingredientelor, apoi se mixează. Peştele afumat se dezosează şi se taie în bucăţele. Ardeii copţi se taie în jumătate, pe lung. Se ung bine cu pasta de măsline, se aşază câte o bucată de peşte şi se rulează. Se pot prinde cu o scobitoare. Se servesc pe felii de lămâie.


Pilaf cu legume
Ingrediente: o cană de orez, un morcov, o ceapă, măsline, pătrunjel, salată verde, sare, piper.

Preparare: Orezul se ţine la înmuiat, ceapa se toacă mărunt, morcovul se dă prin răzătoare. Se călesc uşor ceapa şi morcovul şi se adaugă sare şi piper. Se toarnă apă, se dau câteva clocote, apoi se adaugă orezul şi se lasă la fiert. Când este gata se presară pe deasupra pătrunjel tocat fin şi măsline întregi sau feliate.

×
Subiecte în articol: caiet de retete