x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Întîlnire la Haţeg cu pasărea sufletului

Întîlnire la Haţeg cu pasărea sufletului

de Tudor Cires    |    23 Apr 2008   •   00:00

S-a născut într-un sat de munte, a avut o copilărie fericită, a stat va­ra la stînă. Se consideră un om îm­plinit, pentru care viaţa n-a fost uşoară, ci mai degrabă mereu provoca­toare.

S-a născut într-un sat de munte, a avut o copilărie fericită, a stat va­ra la stînă. Se consideră un om îm­plinit, pentru care viaţa n-a fost uşoară, ci mai degrabă mereu provoca­toare. El e Simu Grecu şi se mîndreşte că este din neamul luncanilor, din Tîrşa, şi că e primul dintre ei care a fă­cut muzeu, la Haţeg.


Muzeograful

Muzeul adăposteşte obiecte adunate de la ţăranii din zonă. Printre cele mai vechi: o rîşniţă din piatră care are aproape 500 de ani – în ea se puneau boabele, cu lopăţica, după care se învîrtea pînă ieşea uruiala. “Am găsit-o în satul Bucium, lîngă Strei, împreună cu cîntarul acesta cu taler, lucrat de un meşter local: ţine 250 de kilograme!” Cîţi miei de Paşti s-or fi aşezat în el? Greu de ştiut, cum nimeni nu poate zice cîte străchini au ieşit din roata olarului cioplită în 1897. Doar lutul, poate, începutul şi sfîrşitul… Vedem în muzeu sucale vechi din lemn de frasin, o sculă originală de tăiat varza, lăzi de zestre, roţi de tors, un taragot care a cîntat 200 de ani…

Ţăranul român a fost inventiv şi a construit toate cele din bardă, teslă şi topor. Simu Grecu ne arată un vas de mîncare pentru cei de la stî­nă: “Se pune co­caiul (căl­darea), se face focul sub el şi se reglează înălţimea lui, după flacără.” Mere într-însul şi tocăniţa mocănească?, îl întreb. “Apăi, cum!?”…

Vedem multe farfurii de porţelan: “Ele au mi­grat în Transilvania de pe timpul lui Franz Jozef. Asta verde e făcută la Turda, acum 200 de ani. Fiecare casă avea 10-20 de farfurii, iar la pomeni sau la nuntă se adunau toate de pe la gospodari, ca să aibă gazda evenimentului în ce pune mîncarea”…


Artistul

Muzeograful, care e şi un meşter priceput în lemn, ne trage deoparte şi ne pune să ne alegem cîte o lingură. Luăm una cu “pasărea sufletului” – fiinţa care ajută morţii să treacă în lumea cealaltă.

“Simu are nişte inovaţii în arta lem­nului foarte apropiate de aheti­purile artei populare”, remarcă bunul nostru tovarăş de drum, etnograful Marcel Lapteş… Meşterul se uită cu mulţumire la noi şi ne dă, la despăr­ţire, un rachiu de Haţeg, să-l bem din căuc de lemn. Privim, la ieşire, taşca de vînătoare (în care se puneau pe vremuri pistolul şi praful de puşcă, iar la tîrg banii) şi rama sculptată de Simu Grecu cel Tînăr, la 12 ani, cu motivul “lumii alungate”. Lumea alungată e locul în care ţăranul nu avea voie să pătrundă, reprezentată ca un punct din care pleacă raze. Nu ştia ţăranul ce e “dincolo”...

×
Subiecte în articol: antropologie culinară