x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar In cautarea sufletului

In cautarea sufletului

08 Feb 2005   •   00:00

GARGANTUA SI PANTAGRUEL

VANDA IONITOIU, MARA RADUCANU

In zilele noastre, dragostea are mai multe modalitati de exprimare. Indiferent ca spui un simplu "te iubesc", oferi o floare sau trimiti o felicitare, fiecare poveste de dragoste este unica in felul ei.

Iar povestea Sf. Valentin ramane simbolul de referinta al sacrificiului si al iubirii eterne. Istoria lui se pierde departe, in negura vremii, pe timpul imparatului roman Claudius. Atunci traia la Roma un doctor numit Valentin. Ajuta pe toata lumea si era recunoscut pentru marinimia lui. Un paznic al inchisorii romane a apelat intr-o zi la el pentru a-i vindeca fetita oarba.

Medicul Valentin s-a chinuit vreme indelungata, dar eforturile lui au fost oprite de cativa soldati, care au venit intr-o zi sa-l aresteze, condamnandu-l pentru credinta lui. Valentin a fost executat in ziua de 14 februarie, dar inainte de a muri a scris un biletel pe care i l-a dat pazicului pentru fetita lui oarba. Pe bilet scria "de la al tau Valentin", iar mesajul era insotit de o planta. In scurt timp minunea s-a intamplat, iar fetita si-a recapatat vederea. De atunci, ziua executarii sale a devenit sarbatoarea celor care se iubesc.

Fiecare tara se bucura de ziua Sf. Valentin intr-un mod propriu, iar cuvantul "iubire" este pe buzele tuturor. Cei care au preluat primii traditia au fost americanii, pentru care ziua de 14 februarie este un moment trait cu multa intensitate si daruire. Din peisaj nu lipseste masa festiva, la care se consuma mancarea foarte usoara servita in portii mici. Pentru ca masa alaturi de persoana iubita sa fie placuta, americanii aleg mancaruri cremoase, foarte aromate si cat mai colorate. Nici romantismul de dupa masa nu este uitat, asa ca indragostitii americani aleg un desert gustos, dar usor.

Germanii traiesc din plin sarbatoarea dragostei. Vedeta mesei germane este salata berlineza, o combinatie exotica intre carne de vitel, legume si fructe, pe care indragostitii o savureaza cu mare placere.

Nici francezii nu se lasa mai prejos. Atat tinerii, cat si cei mai varstnici, indeplinesc un ritual cel putin ciudat. Ei isi striga de la fereastra iubitul dorit, iar daca cel strigat nu raspunde, atunci indragostitul va recurge la arderea fotografiei persoanei iubite. Tinerii se delecteaza la masa cu o bautura care inflacareaza simturile, numita Rai Divin, degustata alaturi de prajiturile in forma de inimioare si asa-numitele "clatite ale dragostei", preferatele francezilor de Sfantul Valentin.

Pentru maltezi, Sfantul Valentin are o semnificatie aparte. Ei gatesc cu multa atentie si daruire mancarea numita "Omleta dragostei", ce simbolizeaza toate semnele zodiacului maltez. Omleta contine seminte de mac, flori de mastic si hibiscus, carora legenda le atribuie puteri afrodiziace.

Asa ca aveti grija ce mancati, pentru ca iubirea pandeste la tot pasul, chiar si in… farfurie!

OMLETA DRAGOSTEI
Pentru a o prepara aveti nevoie de: 8 oua, 60 gr seminte de mac, 60 gr faina de mei si orz, petale de mastic si trandafir, 50 gr branza proaspata, piper rosu, ulei de masline si sare. Se sfarama branza, se bat ouale si se adauga toate celelalte ingrediente. Se incalzeste uleiul intr-o tigaie si se varsa compozitia. Se intoarce din cand in cand omleta pentru a fi bine rumenita pe ambele parti.
×
Subiecte în articol: valentin