x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Info

Info

08 Noi 2005   •   00:00
VIN. Germanii vor sarbatori in perioada 13-14 noiembrie vinul. Festivalul "Forum Vini", gazduit de orasul München, se afla intr-o continua dezvoltare. Anul acesta se afla la a 21-a editie, motiv pentru care organizatorii s-au gandit sa le ofere vizitatorilor un program special: degustari, delicatese culinare preparate cu vin, seminarii, literatura de specialitate si tehnologie din domeniul viticol.

DULCE. Timp de doua zile, 12-13 noiembrie, britanicii vor fi cele mai dulci persoane de pe planeta. Si asta pentru ca orasul Birmingham gazduieste un festival dedicat dulciurilor si decoratiunilor pentru prajituri - "The Sugarcraft and Cake Decoration Show". Cei care vor avea norocul sa se afle macar in trecere vor putea sa deguste delicatese, dar si sa afle informatii si tehnici noi pentru decorarea dulciurilor. Nu vor lipsi nici seminariile, unde specialistii cofetari vor aduce cele mai noi carti in domeniu pentru a-si sprijini ideile cu note teoretice.

Grupaj realizat de Cristina Andreea Catana

×
Subiecte în articol: gastronomie