x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Info

Info

17 Noi 2006   •   00:00
TEZAUR. Peste 300 de sticle cu vin produs de societatea vini-viticola Cotnari SA vor fi pastrate, in premiera nationala, ca valori in Tezaurul BNR. Constantin Deleanu, directorul SC Cotnari SA, a declarat ca, la sfarsitul saptamanii trecute, guvernatorul Isarescu a aprobat cererea emisa de societatea vini-viticola ieseana privind pastrarea ca valori in Tezaurul BNR a unui numar de 343 de sticle din vinoteca, soiul "Grasa" din productia anului 1956.

SARBATOARE. Un mare Spectacol al mancarurilor si al bauturilor va avea loc intre 18 si 19 noiembrie in Pannsylvania. Cu aceasta ocazie, localnicii vor avea prilejul sa se bucure de tot felul de bunatati intr-o atmosfera de sarbatoare. Vor fi prezenti bucatari celebri si multe premii. Bucatarii vor expune cele mai apetisante bucate si cele mai savuroase bauturi alcoolice si nonalcoolice. La spectacolul care va fi deschis gurmanzilor, atmosfera va fi intretinuta cu muzica live.

TARG. Istanbulul va gazdui in perioada 22-25 noiembrie Targul International "Gida 2006". Acesta se vrea a fi cel mai mare targ alimentar din zona. Organizatorii urmaresc sa dezvolte un centru de afaceri in domeniul alimentar pentru producatorii din aceasta industrie. De asemenea, va fi o legatura intre spatiul mediteranean, Estul Mijlociu, Balcani si piata ruseasca. Anul acesta, la targ vor fi prezentate noutatile din punct de vedere tehnologic din sectorul alimentar. Pe langa acestea, vor mai fi expuse bauturi, dulciuri, produse de patiserie si alimente.

×
Subiecte în articol: gastronomie