Daca m-a vazut ca sunt asa apatica de vreo cateva saptamani incoace, nora-mea s-a gandit pesemne sa-mi faca un bine si sa ma scoata din starea asta. Vedeti cum o luati inainte si nu asteptati sa va spun tot ce aveam de gand? Nu vreau sa zic nimic rau de biata nora-mea, ba din contra. V-ati obisnuit s-o critic tot timpul, de parca n-as face-o pentru binele ei. Ca mie asa imi zicea tata ori de cate ori aveam si eu o initiativa, buna sau rea... "Eu nu te cert, te invat." La fel si eu. Cum s-o cert pe nora-mea? Am eu vreodata motiv? Ce daca le face pe toate anapoda, ea e plina de bune intentii, ar spune unii. Si eu sunt perfect de acord. Dar de la bunele intentii si pana la fapte e cale lunga. Acum insa n-am nimic de zis, ca sa revenim la ale noastre. Si-a pus in minte sa ma scoata din starea de apatie si a reusit...

Zilele trecute ma pomenesc cu un telefon de la ea. "Buna seara, mami", zice. "Cum iti mai merge?" "Foarte bine, draguta, uite stateam asa si ma uitam pe geam si ma gandeam si eu la ale mele." "Mami, sa stii ca mie nu-mi place de dumneata." De parca i-ar fi placut vreodata, ma gandesc eu si ii raspund cu voce tare. "Multumesc pentru sinceritate, draguta, si de-abia acum o spui?" "Vorbesc serios, esti cam apatica si m-am gandit sa-ti fac o surpriza." Dumnezeule, m-am gandit, asta e tot ce-mi trebuia. "Dar nu e cazul sa te deranjezi." "Nu e nici un deranj, zau. Uite, maine sunt libera si vreau sa treci pe la mine, iar eu o sa-ti pregatesc ceva de mancare." Cine stie ce bazaconie de-a ei, m-am gandit, dar n-am vrut s-o necajesc si am acceptat si acest martiriu. "Bine, draguta, o sa vin." Si m-am dus.

De data asta facuse curatenie, dar n-am vrut sa-mi stric dispozitia si sa ma uit in sifonier sau prin dulapuri. Mi-a asezat in fata o farfurioara cu niste fistic, fiindca stie ca-mi place, si m-a rugat sa nu intru in bucatarie, ca sa nu-i stric surpriza. Peste vreo jumatate de ora ma invita la masa. Si se infiinteaza cu doua farfurii cu friptura din carne de vita cu masline verzi si masline negre. Arata bine, ce-i drept, dar n-am complimentat-o pana n-am gustat. Mancarea era foarte reusita ca idee, numai cu practica a stat cam prost. Adica era buna, dar potroaca de sarata. Biata mea fetita nu si-a dat seama ca maslinele erau deja sarate si de-aici tragedia... N-am vrut s-o supar si am mancat, dar ea mi-a citit gandurile: "Ai dreptate, mami, alta data o sa gust mancarea…"

VITA CU MASLINE Se ia un kg de pulpa de vita si se pune la fiert. Separat, se prepara un sos dintr-o ceapa mai maricica, taiata solzisori si pusa la calit in ulei cu un ardei gras taiat bucatele si cu o lingurita de boia de ardei, dulce sau iute, dupa cum doriti. Se stinge totul cu un pahar cu supa de la carnea care fierbe si se adauga un pumn de masline ne-gre si unul de masline verzi umplute cu ardei. Se scoate carnea si se pune la fiert in sosul preparat deja si se acopera cu supa. Se da la cuptor si se lasa sa fiarba la foc mic pana cand se inmoaie carnea, apoi se adauga o rosie descojita si tocata marunt, ca sa-i dea culoare. Aveti grija cu sarea...