Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Răscolind prin rafturile de carte veche culinară, am dat peste volumaşul unei jurnaliste “de gastro” din anii interbelici. Maria Pârvulescu, directoarea revistei “Femeia satelor”, care apărea la Timişoara în anii ’30, publica o cărticică - 77 pagini, în care-au încăput fix 100 de reţete – intitulată “Mâncăruri de post” (scoasă la Tipografia Decebal din Deva) şi care avea în cuprinsul său 5 capitole: Ciorbe, Mâncăruri, Fripturi, Salate şi Dulciuri. Din prefaţă, extrag câteva gânduri ale autoarei despre post: “Isus Hristos fiul lui Dumnezeu o prescris postul – aşadar; ca să ne putem spovedi, - adică pentru a ne putea uşura păcatele pe care le facem zilnic, fie de voie, fie fără de voie – şi apoi să ne împărtăşim, trebuie să avem şi corpul uşurat: aceasta se obţine numai prin post. Unii spun că postul este greu, alţii că postul este prea scump; adevărul însă nu este de partea niciunora. Greu ar fi postul dacă timp de 6 săptămâni omul n-ar mânca altceva decât ciorbă de fasole şi salată de cartofi, aşa cum de altfel fac mulţi săteni; iar scump este numai dacă se pregăteşte caracatiţă, tohn şi se mănâncă numai halva, aşa cum fac orăşenii”. Cele 100 de reţete – multe dintre ele publicate de autoare, de-a lungul anilor, în paginile revistei pe care o conducea – sunt de toate soiurile, nu neapărat româneşti, nu neapărat simple. Dacă nu am găsit prea multe lucruri complicate între cele 15 ciorbe şi supe din primul capitol, între reţetele de mâncăruri – 50 în cap! – găsim şi câteva “scofeturi”: Imambaialdî, arpagic cu măsline, ţelină cu sos grecesc ori varză cu hribi şi măsline sunt doar câteva exemple, menite să ridice “bucătăria sătencei” la standardul gospodinelor de oraş. Capitolul “Fripturi” m-a intrigat, la început, dar iute m-am lămurit că în cele 9 reţete nu se foloseau decât legume: cartofii ori ţelina pane, chiftelele de cartofi, praz sau spanac mi-au părut relativ simple. Ingenioase însă sunt mâncărurile precum “cotletele” de fasole sau din diferite zarzavaturi. În primul caz, din piureul obţinut din fasole fiartă şi zdrobită, în care s-a adăugat ceapă prăjită şi sare, se formează cu mâna “cotlete”, care se tăvălesc în pesmet şi se prăjesc în ulei încins. Cea de a doua reţetă v-o redau integral: “Cotlete din diferite zarzavaturi. Fierbem diferite zarzavaturi, le scurgem şi le lăsăm să se răcească. Separat fierbem cartofi. Cartofii îi strivim, iar zarzavatul îl trecem prin maşina de tocat carne. Încingem untdelemnul, îi adăugămn ceapă şi când aceasta s-a rumenit, punem peste ea zarzavatul, pe cre-l ţinem până ce nu va mai avea apă deloc. Luăm de la foc şi punem sare, pătrunjel verde şi cartofi şi lăsăm apoi să se răcească. Până atunci înmuiem franzelă în apă călduţă, o stoarcem, o dăm prin sită şi o amestecăm cu zarzavatul. Formăm cotletele, le tăvălim în pesmet şi le prăjim în untdelemn încins. Servim cu salată”. Cu una dintre cele 9 reţete de salată din carte... adică.
În fine... să spunem că Maria Pârvulescu s-a gândit şi la nevoia de dulce a familiilor cititoarelor sale. Restul de reţete, până la 100, sunt, deci de dulciuri. Unele rudimentare de-a dreptul, cum ar fi “Mămăliga cu nuci” şi “Mămăliga cu prune”, altele cu denumiri amuzante – “Camarazi beţi”, “Mere arici” – ori exotice, precum... “Glonţul japonez”. Acum, după ce am citit din scoarţă în scoarţă cartea, am un singur regret: că am descoperit-o târziu, când Postul Crăciunului e... pe ducă. Dar nu-i nimic, la primăvară-i rânduit alt post!
Citește pe Antena3.ro
