Una dintre vechile traditii ale Bucurestilor de altadata, toamna, era deschiderea mustariilor. Literatura memorialistica mentioneaza o capitala inconjurata de plantatii de vie. Erau raspandite in toate cele patru zari: La Ciurel - pe Dambovita, pe Dealul Filaretului, pe locurile numite astazi Soseaua Viilor, pe la Plumbuita si Fundeni (proprietatea lui Gherase vinarul), de la Piata Buzesti si pana la Institutul Agronomic. Dar nici centrul nu ducea lipsa de vii: una pornea de la Schitu Magureanu si ocupa dealul catre "Cuibul cu Barza", altele erau la Cotroceni, la gradina Waldmann din Dudesti, la Obor, si in spatele bisericii Dichiliu pana spre Tunari.

Bunatati langa tulburel

Toamna, "batranul targ" de pe malurile Dambovitei era "cotropit" de mustarii. "Arhitectura" lor era traditionala: patru stalpi cu o panza deasupra, in spate un paravan din trestie - locul unde se faceau bucatele. Mititei, muschiuleti, patricieni, ghiudemuri turtite, momite si fudulii, pastrama de berbecut si caprioara sfaraiau pe gratare. Din peisajul locului nu lipseau: stuful, bostanii, strugurii, stiuletii de porumb, funiile cu ceapa, usturoi si ardeii capia, butoaiele, canile de lut... In alta parte erau teascul si linul, anticele unelte folosite pentru obtinerea bauturii lui Bachus.

Un Creanga al mahalalelor bucurestene, scriitorul si ziaristul C. Cosco surprindea cu umor anecdotica facerii "tulburelului": "… se suia romanul cu picioarele pe ciorchini si, cum atunci nu se cunostea fox-trotul, juca Chindia sau Brauletul. De pe urmele dansului pe boabele ca chihlimbarul, negre de pacura sau roscate ale razachiei, curgea pe jgheab in hardau mustul dulce".

Nu exista petrecere fara lautari! Se auzeau ecouri ale unor melodii bine cunoscute: "De-as mai trai pan’ la toamna / Lelita Ioana / Sa ma plimb din crama’n crama/ Lelita Ioana / Sa beau vin, sa frig pastrama / Lelita Ioana." Apoi "oachesii" lautari incepeau cu marsul lui George Boulanger (un vestit urmas al lui Barbu Lautarul, ajuns celebru la Paris), continuau cu "La salul cel negru", "Rita", "Trenule, masina mica…" Cand lautarii, spre a-si drege puterile si a-si "unge" glasul, se infruptau si ei cu pastrama de oaie si sprintara bautura, musteriii comandau sa puna in functiune flasneta, o "orga portativa" si ascultau arii din opere si operete - "Traviata", "Barbierul din Sevilla"…

Traditia mustariilor s-a pastrat si dupa al doilea razboi mondial. Chelnerul Ion Paraschiv isi amintea ca in 1957, in Capitala, erau 32 de mustarii. Numarul lor s-a dublat in anii urmatori. La Obor, in fata halelor, se amenaja, in acei ani, cea mai mare mustarie. Era invitata sa cante Maria Tanase si atat de indragitul ei acompaniator, Faramita Lambru.

Berbec gatit Din bucoavna regretatului trubadur Octavian Stoica "De-ale gurii din batrani" spicuim o reteta a unei mancari de berbec cu care se delectau musteriii pe la unele mustarii: "Carnea lui rosie se taie mare si se frige iute, in grasime putina, la foc grozav, intr-o tigaie larga ca sa-ncapa, iar dupa ce s-a cernut peste bucatile rumene o tara de faina de grau curat, se stinge cu o zeama de oase careia i s-a dat culoare cu bulion de rosii si gust cu un catel sau mai multi de usturoi, cu foi de dafin, cu boabe de piper si cu cimbru, lasand-o sa fiarba inabusita sub capac. Pentru implinire, se curata cateva vinete rotunde-n solduri si lucioase ca o fatuca dupa scalda cand isi stoarce cozile intre salcii, iar vinetele astea se taie in lung si iarasi prin faina trecute ca prin vami si unse cu oua batute, se prajesc numaidecat in untura…"