x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Orez gătit sau crud. Reguli esențiale pentru a fi consumat în siguranță

Orez gătit sau crud. Reguli esențiale pentru a fi consumat în siguranță

de Redacția Jurnalul    |    19 Aug 2025   •   18:30
Orez gătit sau crud. Reguli esențiale pentru a fi consumat în siguranță

Orezul este un aliment de bază care rezistă mult timp. Cu toate acestea, poate suferi deteriorări dacă nu este păstrat corespunzător. Atât orezul ncrud, cât și cel preparat poate deveni nesigur pentru consum dacă nu respectăm câteva reguli de depozitare și ignorăm semnele care indică alterarea.

Cum depozitezi orezul crud

Orezul nepreparattrebuie păstrat într-un loc uscat, răcoros, ferit de umezeală, ideal într-un recipient etanș pentru a evita absorbția mirosurilor din alte alimente și contaminarea cu insecte. În aceste condiții, orezul alb are o durată de valabilitate între 2 și 5 ani, în timp ce orezul integral, care conține uleiuri naturale, poate rezista doar 6-12 luni. Schimbările de culoare, umiditatea sau mirosurile neplăcute sunt semne clare că orezul s-a alterat și trebuie aruncat.

Orezul negătit deteriorat prezintă semne ușor de observat: un miros înțepător sau rânced, umiditate în exces, aspect neobișnuit sau prezența insectelor indică faptul că produsul trebuie eliminat pentru a preveni riscurile asupra sănătății.

Cum păstrezi orezul gătit

În cazul orezului gătit, regulile de depozitare sunt mai stricte. Acesta trebuie păstrat la frigider într-un recipient etanș și consumat în maxim 3-4 zile.

Pentru perioade mai lungi, orezul poate fi congelat și consumat rapid după decongelare. Modificările de miros, culoare sau textură, cum ar fi senzația de lipire, sunt indicii că orezul nu mai este sigur pentru consum și poate pune în pericol sănătatea, mai ales din cauza bacteriilor precum Bacillus cereus, care pot provoca intoxicații alimentare.

Orezul gătit trebuie lăsat să se răcească la temperatura camerei maximum o oră, apoi depozitat la frigider la 4°C sau mai puțin, evitând păstrarea la temperatura camerei mai mult de 2 ore. La încălzire, alimentul trebuie să ajungă la cel puțin 75°C pentru a distruge eventualele bacterii. Reîncălzirea repetată trebuie evitată, potrivit helloaste.ro.

Respectarea acestor recomandări te ajută să păstrezi calitatea și siguranța orezului pe întreaga perioadă de valabilitate, protejând astfel sănătatea întregii familii.

×
Subiecte în articol: orez