Painea sacra, painea profana

Jurnalul de Bucatarie: Aparitia unei carti dedicate painii, scrisa de un cunoscut poet si editata la Corgal Press, a produs emotie. "S-a incumetat Ovidiu Genaru, specialist in metafore, sa dedice 400 de pagini alimentului de baza despre care, aparent, cunosteam totul?" - comentau cercurile literare din jurul autorului… Domnule Genaru, e posibil ca, in 2004, cand aparea cartea, sa va fi asumat un risc. Dupa ce am citit-o, pot spune ca in "Painea noastra cea de toate zilele" nici omul de stiinta, nici poetul n-au fost tradati. Cum v-a reusit?

Ovidiu Genaru: Nu intotdeauna se-ntampla sa scriem ceea ce credem ca am vrea sa scriem. Cel mai adesea ne aflam intr-o stare de start, cu glontul pe teava, in cautarea tintei. Nimic nu este cert, nimic nu este predictibil, certitudinea de ieri e nesiguranta de astazi si renuntarea de maine; de fiecare data totul trebuie descoperit, captat de neunde, inventat si reinventat in vreme ce scrii. Pentru cartea asta, am inceput sa citesc tot ce a aparut, sistematic, despre paine, descoperind, treptat, ca subiectul nu este numai unul gastronomic, ci istoric, biblic, sociologic si, de ce nu?, incarcat de metafore. Astfel, i-am multumit pe amandoi: pe omul de stiinta si pe poet.

"Painea e om"

Plecati, in argumentatia demersului despre paine, de la o afirmatia atribuita unui om de la tara atins de genialitate: "painea e om". Dincolo de substratul comun al viului, la nivel celular, prin ce este painea "umana", ca sa zic asa?

Mi-a placut sa abordez in prima parte a lucrarii painea "spirituala", pentru a deschide larg aripile imaginatiei si fanteziei. Mi-ar fi fost imposibil, ca scriitor, sa fac asta prin forte proprii, si de aceea mi s-a parut firesc sa apelez la autoritatea unor etnografi, folcloristi si etnologi de renume. Deci, cred ca painea este hrana, istorie, factor civilizator si fictiune resimtita ca prezenta abstracta in mai toate actele omenesti. Este de ajuns sa inganam in soapta: "Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi…" pentru a denumi, mai presus de mizeriile vietii reale, o aspiratie si o invocatie fierbinte adresata cu umilinta si smerenie destinului.

Nihil sine panem

De la painea sacra la painea profana, de la istoria bobului de grau la povestea culturilor de cereale din Romania, capitolele cartii dumneavoasta invita la un traseu cu sens unic: in faurirea civilizatiei omenesti, aportul insignifiantului bob de grau apare la fel de semnificativ si hotarator ca acela al descoperirii focului sau al inventarii rotii.

Si nu credeti ca-i asa? Sa ne gandim numai ca painea constituie hrana a peste 6 miliarde de oameni; ca ea poate controla indirect sporul demografic al planetei, ca nevoia de paine modifica spatiul geografic, mediaza raporturile dintre om si divinitate, creeaza legislatii… Ea poate aduce pacea sau razboiul. Daca gotii ar fi reusit sa puna mana pe morile de apa ale Romei, Cetatea Eterna s-ar fi predat prin infometare, ceea ce ar fi facut posibil ca lumea de astazi sa fi aratat cu totul altfel. Si poate ca romanii isi datoreaza succesul in campaniile lor militare si grijii de a-si dota soldatii nu numai cu arme, ci si cu paine: militarii romani purtau o ratie de 30 kg de gau, iar fiecarui grup de zece calareti i se atasa un al unsprezecelea, care era purtator de rasnita, unealta indispensabila pentru facerea painii.

Contaminant universul acesta al painii, nu-i asa?

L-am intrebat pe un bijutier daca stie ceva despre bobul de grau, si dumnealui mi-a spus ca, punandu-l in balanta lui sensibila, acesta cantareste circa 30 de miligrame. Istoricul, arheologul, filosoful vor sustine cu argumente imbatabile ca reinnoirea anuala a lumii face referinta directa la hrana si deci si la paine. Ne pot vorbi despre paine folcloristul, preotul, vrajitorul, meteorologul; chimistul ne releva ce contine bobul de grau, iar nutritionistul ii va lauda calitatile biologice; comerciantul are si el un punct de vedere despre paine; cei care fabrica uneltele agricole sunt slujbasi ai painii, ca si plugarul, seceratorul, morarul sau brutarul, agronomul. Un ministru al Agriculturii este un ministru al painii. Pot sa va spun ca, atunci cand mancati spaghetti, mancati, de fapt, o altfel de paine. Oricine, oricand, oriunde, se va intersecta, in trecut, in prezent sau in viitor, mijlocit sau nemijlocit, cu painea.

Sacru si profan

In partea a doua a lucrarii, v-ati ocupat de "painea profana"...

"M-am ocupat" e un fel de a spune al propriei subiectivitati, fiindca varietatea informatiei este covarsitoare si aparent incongruenta la prima vedere. Am zabovit cu placere asupra painii ca actor al istoriei, ipostaza in intregime fascinanta, careia i-am dat un spatiu pe masura. Ipostaza aceasta ar fi meritat o carte de sine statatoare. In final, am dedicat un loc aparte experientei de 40 de ani a lui Ion Raducan in facerea painii, om umblat pe toate meridianele lumii in cautarea performantei. Nu putem omite ca painea este ultima veriga a unui lant concret si impresionant de "munci si zile", de preocupari si meserii care-i stau la temelie: agricultura cerealiera cu tehnologiile si dotarile aratului si semanatului, irigatiilor, aplicarii ingrasamintelor, recoltatului si treieratului, insilozarii, moraritului… Daca ne imaginam o uriasa piramida a carei baza s-ar constitui din suprafata agricola a unei tari, in drumul stratificat spre varf s-ar aseza, in ordine, pe niveluri, moraritul, apoi industria de panificatie cu toate ramurile ei derivate (specialitati, patiserie, paste fainoase etc.) si tocmai sus, in varf, se va afla Maria Sa, Painea. Doar trei cuvinte desemnand, de fapt, un angrenaj impresionant de oameni si de tehnologii, de resurse materiale si energetice inegalabile si incomparabile cu vreun alt sector social al productiei bunurilor de subzistenta.

ALUATUL CARTII "Intr-o zi oarecare, pe cand ma credeam detasat de orice tentativa si intentie editoriala, m-am intalnit cu Ion Raducan, un fel de tata al painii pe meleagurile Bacaului, care mi-a spus: «Painea ar trebui smulsa din mediocritatea de a fi privita doar ca hrana zilnica. De ce nu scrii o carte in care sa redai painii ce a pierdut: trecutul?»… Si ce credeti ? Ideea m-a prins imediat." Ion Raducan, specialistul in panificatie, ne-a confirmat "marturia" scriitorului Ovidiu Genaru: "Am mizat pe un om extraordinar. Sper ca sa continuam aceasta colaborare si sa editam cat mai curand o carte noua, pe care am numit-o «Pledoarie pentru paine»." De ce e nevoie de acest demers? Specialistul ne lamureste: "Asistam la un fenomen de masa: interesul pentru painea adevarata, painea de calitate, scade, in vreme ce oamenii s-au obisnuit sa manance tot felul de produse care au ca efect cresterea numarului de persoane obeze. Pledam pentru painea preparata dupa retete... sanatoase".

Citește pe Antena3.ro Cel puțin patru turiști străini au murit după o otrăvire în masă, în Asia. Ultimul deces confirmat este al unei tinere de 19 ani DUHUL PAINII Dupa cum noi suntem facuti din lut, astfel trupul Domnului Hristos e facut din grau. Fata lui Hristos e pe tot graul, nu numai pe cel de vara, si prescurile se fac din orisice grau. Graul e cea dintai paine, mai mare peste toate painile. Graul il sfintim de Pasti, cand ducem nafura (pasca) la biserica. Graul care se seamana de Anul Nou e bun de pus in san de fete, pentru dragoste. Graul sa nu-l mananci pana nu pui masa, ca se tund spicele. Pentru ca sa nu-ti manance vrabiile painea, sa semeni pe inima goala. Unde este copil mic in casa, ca sa doarma, sa pui o bucatica de paine si sare pe fereastra.