x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar "Regina della lirica" în Insula Zakynthos

"Regina della lirica" în Insula Zakynthos

de Alina Ramona Anghel    |    23 Iul 2009   •   00:00
"Regina della lirica" în Insula Zakynthos
Sursa foto: /AFP/MEDIAFAX

Culorile vii ale mării, verdeaţa livezilor de măslini şi citrice, viţa-de-vie bogată în roade, mâncarea plină de savoare, dar mai ales ospitalitatea locuitorilor din Zakynthos, face pe orice om care ajunge pe această insulă să fie fermecat şi să nu mai vrea să plece. Sau... cel puţin, să revină cu prima ocazie.



Aşa s-a întâmplat şi cu un cuplu celebru în anul 1962. Soprana Cecilia Sophia Anna Maria Kalogeropoulos, alias Maria Callas, şi magnatul Marco Aristotelis Onassis au vizitat Insula Zakynthos într-o seară, debarcând de pe iahtul "Christina". Împreună cu o mulţime de prieteni, vizitaseră Mănăstirea de la Strofadia şi, impresionaţi de ospitalitatea şi de primirea călduroasă făcută de călugări, au hotărât să viziteze şi Zakynthosul. Au fost uimiţi să descopere caracterul hotărât al zantienilor, manifestat mai ales atunci când au fost nevoiţi să reconstruiască mare parte din clădirile din oraşe, dărâmate de cutremurul din anul 1953.

Aristotelis Onassis a promis atunci zantienilor că va extinde zborurile companiei sale aeriene Olimpic Airways şi în Zakynthos, construind de altfel în scurt timp şi un aeroport.

AMINTIRI...
Însoţit de prieteni, cuplul a hotărât să ia cina la un restaurant local, Mimosa. Au încheiat seara la restaurantul Granada, unde au fost primiţi cu muzică locală de corul zakynthian, condus de un maestru local, Mr. Samsarellos. Conform spuselor unui ospătar, Maria Callas şi Aristotelis Onassis împreună cu suita de prieteni au servit preparate specifice perioadei pascale, printre care şi miel la grătar. Se pare că au fost foarte mulţumiţi de gustul mâncării, lăsând un bacşiş de patru ori mai mare decât ar fi fost normal.

Erau înconjuraţi de meseni entuziasmaţi de faptul că au avut şansa de a sta alături de mari oameni de valoare şi, la terminarea cinei, nu au pierdut ocazia de a le strânge mâinile celor doi şi să ceară câte un autograf de la fiecare. Cuplul a plecat apoi din restaurant, acompaniat de ritmurile zakynthiene reproduse de o mică trupă de cântăreţi locală. Deşi au trecut destui ani de la această vizită, cei care au lucrat atunci în restaurant îşi aduc aminte fiecare clipă.

×
Subiecte în articol: cultura si piper