x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Reguli simple pentru fierberea pastelor. Nu se vor mai lipi niciodată

Reguli simple pentru fierberea pastelor. Nu se vor mai lipi niciodată

12 Noi 2016   •   19:10
Reguli simple pentru fierberea pastelor. Nu se vor mai lipi niciodată
Sursa foto: pixabay.com

Fierberea pastelor pare floare la ureche la prima vedere, dar de multe ori pastele s-au lipit sau nu s-au gătit conform aşteptărilor. De ce? Pentru că trei reguli simple nu au fost respectate.

În primul rând, trebuie să fie calculată cantitatea de apă. Regula generală spune că la 100 de grame de paste se pune un litru de apă şi puţină sare.

Doi: pastele se adaugă doar atunci când apa este clocotită. Altfel, există riscul să se lipească între ele sau în pe fundul oalei.

În ultimul rând, nu se pune ulei în apă. Dacă respectaţi regulile de mai sus, pastele nu vor avea nevoie de ulei ca să nu se lipească.

Citeşte şi:

 REŢETA ZILEI Paste cu brânză dulce şi stafide

Chef Paul Siserman recomandă Tagliatelle cu Pesto alla Genovese și piept de pui

×