x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Rețete românești. LINTE FĂCĂLUITĂ, pentru Postul Paștelui

Rețete românești. LINTE FĂCĂLUITĂ, pentru Postul Paștelui

15 Mar 2017   •   09:18
Rețete românești. LINTE FĂCĂLUITĂ, pentru Postul Paștelui

Cine stie cate dintre vechile retete romanesti sunt pierdute? Dar, cu rabdare, le putem regasi...

Fara indoiala, bucataria romaneasca mai are inca multe retete nestiute, care abia asteapta sa fie descoperite. Unele dintre ele sunt atat de vechi, incat nimeni nu-si mai aminteste de originea lor, despre altele se stie ca ne-au venit dinspre marile imperii care ne-au tot dat ocol. intre retetele vechi pe care le-am aflat a fost si aceasta, pe care dna Maria Popa, din Calafat, mi-o daruia spunandu-mi:

"Cand eram foarte mica, bunica mea obisnuia sa ne faca, in zilele de post, un preparat despre care n-am mai auzit astazi sa-l pregateasca cineva, si anume Linte batuta. Este, daca vreti, sora mai saraca a fasolei facaluite, insa cu nimic mai prejos decat aceasta, atunci cand vine vorba despre gusturi si savori. Dupa ce am crescut si mi-am intemeiat familia mea, mi-am adus aminte de aceasta reteta, insa cum bunica trecuse de mult in lumea celor drepti, nu mai avea cine sa ma invete. Foarte greu am aflat reteta si fiindca nu as vrea sa se piarda, am decis sa v-o spun dumneavoastra”.

Se iau un kilogram de linte uscata si un sfert de kilogram de mazare uscata, se spala si ................

Citeste mai departe si afla toate detaliile acestei delicioase RETETE ROMANESTI

×