x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Rețete vechi bucureștene. Țambal de porc dâmbovițean

Rețete vechi bucureștene. Țambal de porc dâmbovițean

04 Mai 2017   •   09:34
Rețete vechi bucureștene. Țambal de porc dâmbovițean

„Tambal de porc dambovitean este o reteta savuroasa, de pe vremea hanurilor in care marii boieri tineau ospete de pomina”. Zice asta o „hangita” a vremurilor de azi, preocupata sa aduca-n lumea noastra retepturile vechi, cu pagini de istorie in spate. Cum e si-aceasta, culeasa de apa Dambovitei, in anii de glorie ai celui dintai domn al Principatelor Unite. Nu va-mbulziti, dar nici stati deoparte, pentru ca urmeaza sa aflati cum poti pregati din coaste de porc cea mai savuroasa, crocant-suculenta si delicios parfumata reteta dintre cate sunt! 

„Cam pe vremea lui Vodă Cuza, bucureştenii, în hanurile vremii, când era la mare trecere un fel de gătelniţă din coaste de porc cu fasole iahnie poreclit „ţambale de porc”, se îmbulzeau când la Hanul cu Tei, când la Hanul de la Sfântul Gheorghe, când la Hanul Galben, când la Hanul Catrişoaiei.

Țambal de porc dâmbovițean - rețeta:

Trupeşa hangiţă se hărnicea într-un chiup a răşchira 3 kg de coaste de porc pe care le prăjea cu răbdare ................

Citește aici continuarea acestei delicioase RETETE ROMANESTI

×
Subiecte în articol: retete vechi