Morun, somon, crap, macrou, şalău, somn... reţetele sunt numeroase, de la cele mai simple la cele mai complicate, pe măsura unei mese cu totul speciale. Peştele poate fi gătit în diferite modalităţi: ciorbă, supă, prăjit, fript, sotat etc. însă indicat este să se gătească peşte proaspăt şi mai puţin congelat.
El este proaspăt când are urechile roşii, carnea tare, ochii limpezi, strălucitori şi foarte puţin ieşiţi din orbite, iar carnea este elastică, burta tare, pielea lucioasă, netedă şi fără mâzgă. Înainte de a fi curăţaţi de solzi, peştii se ţin în apă ca să nu se usuce, apoi se apucă de coadă (cu un prosop de bucătărie) şi cu un cuţit se curăţă, cu atenţie, de la coadă la cap, ca să nu li se taie pielea. Un peşte alunecos, cum este linul, se opăreşte înainte de a fi curăţat de solzi.Peştele de mare se fierbe fără zarzavat sau mirodenii, pentru a-şi păstra aroma sa naturală, iar cel de apă dulce, care este mai fad, se prepară în zeamă foarte aromată. Apa în care acesta fierbe trebuie să-l acopere, iar la fiecare litru de apă se adaugă o linguriţă de sare, un morcov mic, o rădăcină de pătrunjel, o ceapă şi puţin piper.
Zarzavatul se poate pune o dată cu peştele, iar în acest caz se va tăia bucăţi mici. La peştii cu un miros mai accentuat precum somnul, ştiuca etc., se poate adăuga în apă puţină zeamă de lămâie. Este unul dintre cele mai importante alimente pentru sănătatea omului, are gust bun, consistenţă şi este un furnizor important de proteine şi elemente nutritive.
Sardine cu fenicul
Ingrediente: 8 fileuri de sardine, două bucăţi de fenicul, doi ardei capia, două limete, 250 ml vin alb demisec, o linguriţă de busuioc uscat, o linguriţă de seminţe de chimen, 50 ml ulei de măsline, sare, piper.
Preparare: Fileurile de sardine se presară cu sare şi piper, se înfăşoară cu folie alimentară şi se introduc la rece. Ardeii capia se curăţă de seminţe, se spală, se taie felii subţiri şi se pun într-un castron. Feniculul se spală, se taie felii şi se pune peste ardei. Se adaugă seminţele de chimen, busuiocul uscat, uleiul de măsline, sare şi piper.
Se pun legumele într-o tavă, se aşază deasupra fileurile de sardine scoase din folie, se toarnă vinul alb şi se introduc în cuptor. Se coc la foc mediu până scade vinul şi peştele poate fi pătruns cu o furculiţă. Se scot fileurile pe platouri, se aşază alături legumele, se stropeşte totul cu suc de limetă şi se servesc imediat.
Ciorbă limpede de crap
Ingrediente: un kilogram crap, două cepe, două roşii, un ardei gras, un ardei capia, un morcov, o ţelină mică, o rădăcină de pătrunjel, o lămâie, un ardei iute, 100 ml ulei de floarea-soarelui, hrean, sare, piper, pătrunjel.
Preparare: Cepele se curăţă de foi, se spală, se taie sferturi şi se pun într-un castron. Morcovul, ţelina şi rădăcina de pătrunjel se curăţă de coajă, se spală, se taie cubuleţe, se dau pe răzătoarea cu ochiuri mari sau se taie felii subţiri. Peştele se curăţă, se eviscerează, se taie în bucăţi mai mici şi se spală. Se presară sare, se acoperă cu folie alimentară şi se introduce la rece.
Se pun la fiert doi litri de apă, se lasă să fiarbă şi, când începe să clocotească, se pun legumele tocate. Se adună spuma formată, se lasă să fiarbă până sunt pe jumătate fierte, se adaugă ardeiul gras, ardeiul capia şi uleiul de floarea-soarelui. Se condimentează, se fierb cinci minute, se adaugă bucăţile de peşte, pătrunjel tocat şi suc de lămâie după gust. Se fierbe la foc mic 15 minute, se opreşte focul şi se lasă să se odihnească 10 minute.
Pană de somn cu usturoi
Ingrediente: un somn fără cap, doi morcovi, 50 ml ulei, o ceapă, o foaie de dafin, o legătură de pătrunjel, 5 căţei de usturoi, zeamă de limetă, sare, piper.
Preparare: Peştele se curăţă, se spală şi se taie bucăţi. Se dă cu sare, piper şi se lasă la rece pentru 10 ore. Morcovii şi ceapa se taie rondele şi se fierb împreună cu foaia de dafin şi piperul boabe, aproximativ 15 minute. Se scoate peştele de la rece, se clăteşte de sare şi se lasă la fiert împreună cu legumele timp de 25 de minute.
Se scoate peştele, se pune pe un platou, se decorează cu rondelele de morcovi şi ceapă, se stropeşte cu zeama de limetă, se toarnă mujdeiul preparat separat, uleiul de măsline, se adaugă puţin din zeama în care au fiert şi se garniseşte cu pătrunjel verde.
Fileuri de şalău cu cartofi
Ingrediente: un şalău de un kilogram, 300 g ciuperci, 4 cartofi, o foaie de dafin, 150 g unt, 100 g arpagic, 200 ml de vin alb, o limetă, sare şi piper.
Preparare: Peştele se curăţă, se spală, se taie fileuri care se dau cu sare şi zeamă de limetă, apoi se ţin la rece. Separat, în 300 ml de apă se fierb capul, şira şi pielea peştelui. Se adaugă arpagicul, foaia de dafin, piperul boabe şi sare. Se înăbuşă ciupercile spălate şi tăiate cu restul de arpagic în unt încins. Zeama în care au fiert capul, oasele şi pielea peştelui se strecoară şi se toarnă peste ciuperci.
Se adaugă fileurile de şalău, vinul şi se lasă să fiarbă la foc mic timp de 15 minute. Peştele se serveşte cu garnitură de cartofi
natur şi sos.
Tartă cu legume şi surimi
Ingrediente: 200 g făină, 75 g caşcaval, 100 ml smântână, un pachet batoane de surimi, 100 g mazăre fiartă, o legătură ceapă verde, doi căţei de usturoi, 200 g brânză de vaci, 3 ouă, sare, piper.
Preparare: Într-un bol se pune caşcavalul dat pe răzătoarea cu ochiuri mari, un ou, un sfert de linguriţă de sare, smântână şi făină. Se frământă până rezultă un aluat potrivit de tare, se acoperă cu folie alimentară şi se introduce la rece pentru 30 de minute. Se întinde o foaie potrivit de groasă, se pune într-o tavă de tartă şi se înţeapă din loc în loc cu o furculiţă.
Într-un bol separat se pun mazărea, restul de ouă, batoanele de surimi tăiate bucăţi, usturoiul pisat şi ceapa verde tocată mărunt. Se adaugă brânza de vaci, sare şi piper după gust, se amestecă şi se toarnă compoziţia peste aluatul din tavă. Se coace la foc potrivit până ce deasupra capătă o culoare aurie şi compoziţia s-a închegat.