x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Saorma autohtona

Saorma autohtona

de Monica Stefania Velicu    |    11 Ian 2006   •   00:00
Saorma autohtona
OCHIUL SOACREI
Intre mine si catelul nora-mii a inceput sa se lege o prietenie profunda. Si suntem amandoi revoltati de ultima ei decizie. Nici nu-mi vine sa va spun, ca n-o sa ma credeti.

A plecat o prietena de-a ei din tara si i-a lasat plocon animalul. Adica o mata obraznica si nesuferita care l-a smotocit pe bietul catel de i-au mers fulgii. Va dati seama ce e acolo. Gradina zoologica. Cainele latra, pisica miorlaie, unul roade pantofii, altul mananca florile.

Stateam de vorba si cu doamna Gina si era de aceeasi parere cu mine. Ba a fost chiar mai revoltata cand i-am spus. "Haideti doamna, chiar asa?", m-a intrebat. "Chiar asa", i-am raspuns si eu. Si pe urma i-am povestit pana la capat ce va spun acum si domniilor voastre.

Am facut niste scovergi umplute pentru domnul Socru si daca tot au mai ramas cateva am zis sa le duc la ei acasa, sa le pun un piculet la cuptor sa se incalzeasca si sa guste si baiatul, ca n-a mai mancat de cand a plecat de la mine de-acasa. Dar cum el nu era acasa, le-a mancat nora-mea pe toate... Pe urma s-a simtit vinovata si m-a rugat sa stau s-o invat si pe ea cum se fac. Ma stiti ca sunt saritoare, asa ca am ramas. Si din clipa aia a inceput calvarul.

Cu catelul m-am impacat eu pana la urma, dar afurisita aia de mata m-a scos din sarite. Iau o bucata de carne de porc din frigider (spre surprinderea mea, era plin cu de toate), o tai bucatele si intre timp ma intorc sa pun tigaia pe aragaz. Cand revin, pisica furase jumatate din carne. Iar nora-mea se amuza nevoie mare. Ce-o fi gasit de ras?!

Iau alta bucata, o tai si pe aia, reusesc s-o pun la prajit, nora-mea piseaza intre timp usturoiul in care scot bucatile de carne calite.

Eu ma apuc sa fac scovergile. Prepar coca, asa, ca pentru paine. Eu pun din ochi faina, putina drojdie si apa calduta, framant bine si pe urma tai bucatele mici si le intind separat. Cat sa ia forma tigaii. Le prajesc si le las deoparte.

Intre timp, nora-mea curata cartofii pentru prajit, iar eu fac maioneza. Nu va spun ce-am patit cu maioneza. Am ales galbenusul, iar albusul l-am lasat deoparte intr-o cescuta cu gand sa-l arunc. Va imaginati ce-a urmat. Mata, "curioasa din fire", dupa cum i-a luat nora-mea apararea, a varsat ceasca si s-a intins prin toata bucataria albusul.

Am terminat cu chiu, cu vai maioneza si am scos cativa castraveciori acri din borcan, am taiat si-o ceapa in timp ce nora-mea consola pisica fiindca tipasem eu la ea si cainele pentru ca-l batuse pisica. "Vai de mine, asa a facut?", se intreba si doamna Gina.

Pana la urma am terminat de gatit scovergile, adica le-am umplut cu toate cele si le-am infasurat bine, ca pe saorma. Dar va rog sa ma credeti ca nici nu stiu ce gust au avut.

DESPRE SAORMA


Saorma este un preparat traditional din tarile arabe, unde, in compozitie, se foloseste carnea de oaie, asezata, impreuna cu alte bunatati, intr-o lipie. Soacra adapteaza reteta la gusturile autohtone si face "mici" schimbari... Inlocuieste carnea de oaie cu cea de porc si lipia cu scovearga...
×