Un prânz servit într-o locandă veneţiană

Este una dintre acele piese pe care romanii le numeau “tabernariae”, ceea ce ar însemna: “populare” sau ­”pentru prostime”. În “Memoriile” sale, Goldoni spune despre “Il Campiello” că “subiectul a fost luat de la clasele de jos, însă adevărul este astfel zugrăvit, încât oricine să se poată recunoaşte”.

Este una dintre acele piese pe care romanii le numeau “tabernariae”, ceea ce ar însemna: “populare” sau ­”pentru prostime”. În “Memoriile” sale, Goldoni spune despre “Il Campiello” că “subiectul a fost luat de la clasele de jos, însă adevărul este astfel zugrăvit, încât oricine să se poată recunoaşte”. Şi tot el ne lămureşte ce înseamnă acest cuvânt care provine din dialectul veneţian: “«Campiello» este ­diminutivul de la «campo»“, şi cum “campo” înseamnă “piaţă”, ­”cam­piello” nu poate fi decât “piaţetă”. Înconjurată de case locuite de oameni săraci, piaţeta este locul în care se adună aceşti veneţieni nevoiaşi şi joacă, dansează, fac hărmălaie. În vea­cul al XVIII-lea, pe vremea lui Goldoni, în cartierele veneţiene se juca   “Lotto delle ­Venturina”, despre care Goldoni aten­ţiona că se aseamănă cu un alt joc, numit “birbis” (să ţinem însă cont că, în italiană, “birberia” înseamnă înşelăciune, escrocherie). Premiile constau de obicei din vase ieftine de ceramică.

Acest univers simplu îl “adună” Goldoni în “Il Campiello”, creând o comedie “semplicissima” (zice el), în care conflictele sunt puţine, forţa piesei constând în spontaneitatea şi ­autenticitatea dialogului. Scrisă anume pentru ultima zi de ­carnaval a anului 1756, tocmai datorită simplităţii şi ­autenticităţii sale, este reprezentarea unui univers popular pe care Goldoni îl redescoperă şi îl rescrie cu geniul său ­inconfundabil –, “Il Campiello” a cunoscut succesul, în acelaşi an, la Veneţia şi la Milano.

Comanda făcută chelnerului

Personajele se mişcă în ritmul real al vieţii. Şi, ca orişicărui om viu, la un moment dat li se face foame. În scena a noua din actul al III-lea, citind/auzind comanda pe care acestea o fac lui Sansuga, chelnerul dintr-o locandă veneţiană, avem prilejul să aflăm cam care sunt bucatele preferate de locuitorii din lagună: “Cava­lerul: Prepară un prânz pentru toţi şi spune-i bucătarului că îl vom onora cu prezenţa. Sansuga: Mă voi duce să-i aduc la cunoştinţă. Lucietta: Stai, aşteaptă să-ţi dau comanda. Sansuga: La dispoziţia voastră, vă rog. Lucietta: Voim orez cu carne de berbec şi nişte claponi buni, şi carne, şi friptură de viţel, şi salamuri, şi un vin dulce şi bun,

şi-apoi, să ne-nţelegem, strângi totul şi aduci nota”. Celelalte personaje cer apoi, rând pe rând, şi alte preparate culinare: “frittole” (gogoşi), “minestra” (o supă deasă, tradiţională), ficat de viţel, limbă sărată, “patru felii prăjite de sopressada” (o specialitate de salam), creier etc.

Citește pe Antena3.ro

Un rus arestat a smuls probele din dosar și le-a mâncat, în timpul interogatoriului

Figà de vedelo

Ficat de viţel

Ia un ficat de viţel – cel mai bine este să fie de la un animal în vârstă de un an – taie-l în felii subţiri şi lasă-l la marinat pentru o oră, într-un baiţ de apă cu oţet. Ia apoi ceapă (aceeaşi cantitate ca şi ficatul), taie-o în felii foarte subţiri şi căleşte-o în ulei de măsline. Când începe să devină sticloasă, adaugă ficatul, pune sare după gust şi apoi dă la cuptor.

La sfârşit toarnă deasupra câteva picături de oţet sau de suc de lămâie, presară pătrunjel tăiat foarte fin, puţin piper proaspăt măcinat şi adu la masă cu felii de polenta prăjite pe grătar.