x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Un timp prielnic transformarilor

Un timp prielnic transformarilor

14 Dec 2004   •   00:00

CALENDAR GASTRONOMIC

SIMONA CHIRIAC

Mai sunt putine zile pana la sosirea Craciunului si intreaga suflare se pregateste cu mic, cu mare pentru acest eveniment. Cu putin noroc iti poti cumpara un brad frumos pentru a-l astepta pe Mos Craciun. Putini stiu insa ca obiceiul impodobirii bradului s-a suprapus peste altul mult mai vechi. Este vorba despre butucul de Craciun. In noaptea de 24 spre 25 decembrie se lua un trunchi de brad si se ardea in soba, simbolizand moartea, dar si renasterea zeului autohton, Craciun. Focul avea puterea de a curma viata, dar aceasta putea sa renasca din propria cenusa. Se aseamana foarte mult cu ciclul moarte (toamna) - renastere (primavara) ce are loc de-a lungul unui an.

Specific acestei perioade premergatoare Craciunului este un obicei mai deosebit din Oltenia, intalnit si in unele sate din Banat. De Ignat (20 decembrie), copiii strang nuiele de alun. Dupa ce s-au uscat, le decoreaza cu diverse figuri geometrice (romburi, triunghiuri sau patrate). Interesant este ca exista o alternanta de figuri albe si negre, ce are rolul de a scoate in evidenta tocmai aceasta permanenta pendulare intre viata si moarte. Betele de alun se infig in morminte, de cele mai multe ori chiar langa cruci. Se spune ca in Ajunul Craciunului se deschid mormintele, iar sufletele celor morti se vor putea sprijini in aceste toiegele. Interesant este ca ele mai poarta si numele de colindele.

Click pentru a mari imaginea

Si tot pe 20 decembrie, femeile nu au voie sa lucreze (sa toarca, sa teasa). Se crede ca in caz contrar vor fi pedepsite de catre Inatoarea, corespondenta feminina a Ignatului. Aceasta este o femeie carnivora, foarte urata, lacoma, asemanatoare intrucatva zmeoaicelor din povesti. Femeile prinse muncind in aceasta zi erau oparite sau arse.

.

.
OBICEIURI DE IGNAT
Cand se aduce in casa porcul taiat, este bine sa-l aduci cu ratul inainte, ca sa fie cu noroc. Sangele care curge de la porc, pus intr-o strachina cu mei, se usuca si apoi se macina. Este folosit pentru a afuma copiii de guturai sau de spaima. Este bine sa te ungi cu putin sange pe frunte si pe obraz ca sa fii ferit tot anul de varsat. Mai ales femeile insarcinate respecta toate aceste reguli, de teama sa nu aiba copii pociti. Grasimea este adeseori folosita pentru farmece si prepararea leacurilor.

.

15 - 21 DECEMBRIE
Click pentru a mari imaginea
  • 15M †Sf. Sfintit Mucenic Elefterie; Sf. Mucenite Antia si Suzana
  • 16J Sf. Prooroc Agheu; Sf. Mc. Marin; Sf. Teofana imparateasa

  • 17V Sf. Prooroc Daniel si Sfintii trei tineri: Anania, Azaria si Misail

  • 18S †) Cuviosul Daniil Sihastrul; Sf. Mucenici Sebastian si Zoe (Dezlegare la peste)

  • 19D Sf. Mc. Bonifatie; Cuv. Grichentie; Sf. Mc. Trifon (Dezlegare la peste)

  • 20L Sf. Sfintit Mucenic Ignatie Teoforul; Inaintepraznuirea Nasterii Domnului

  • 21M Sf. Mucenita Iuliana; Sf. Mucenic Temistocle
  • ×