Unii araci, alţii plante căţărătoare

Vizitele neanunţate din timp creează panică dacă musafirii reprezintă o parte din viaţa ta. În cazul în care au o importanţă majoră în existenţa ta, panica e mult mai mare.

Aveam să fiu vizitată acum de o mătuşă căreia îi place cum prepar peştele afumat. Îl tai felii subţiri şi îi pregătesc un sos din ceapă tocată, frecată cu sare, zeamă de lămâie şi ulei de măsline, pe care îl strecor şi-l servesc într-un bol în care mătuşa, delicată, înmoaie câte o feliuţă de peşte. Îi place nespus! Încă de când eram copil îmi doream să fiu ca ea. N-am reuşit. Asemănarea fizică nu era de ajuns. Îmi lipsea mintea, experienţa, forţa ei. Îi admiram şi ţinuta impecabilă. Şi altruismul. Oare cum putea să-i ajute atât de eficient pe ceilalţi? 

Într-o zi am întrebat-o, după ce-i murise unicul fiu, ce o susţine? S-a întors spre mine, mi-a mângâiat obrazul şi mi-a spus crezul unuia dintre moşii noştri: "Unii oamenii sunt araci, alţii plante căţărătoare. Cine e arac, sprijină!". Ea era arac.

Acum era bătrână. Faptul că mă vizita fără să mă anunţe mă punea pe gânduri. Eram bucuroasă şi îngrijorată în acelaşi timp. Doream cu ardoare să inspir cunoscutul ei parfum de violetă. Şi să-i simt atingerea mâinii calde şi fine pe obraz. Pentru ea eram tot fetiţa familiei. Mă cerceta cu priviri sfredelitoare care căutau să scoată la suprafaţă lucruri care trebuia îndreptate. În ultimul timp, mereu a avut ceva de îndreptat. Ba părul alb, neascuns sub vopsea, ba un fir de păr mai lung în sprânceană, ridurile care n-ar trebui să apară pe buza superioară, nici cele dintre ochi, nici petele de pe mâini, nici talia cam groasă şi nici mişcările mai greoaie.

Mi-era frică de ce avea să descopere acum! Dacă-mi observa ochii? Dacă-mi citea gândurile? Cum aş fi reuşit s-o amăgesc? Şi ce mi-ar fi spus? Oare mă găsea un arac sau o căţărătoare? Dacă eram arac, oare aş fi făcut faţă până la sfârşit? Şi ce fel de arac eram? Dar dacă eram plantă? Cum aş fi primit vestea? Cum mi-ar fi spus? Dacă nu observa nimic? Cum aş putea suporta să văd că nu observă nimic? Dar dacă s-ar preface că nu vede şi m-ar lăsa cu sufletul zdrobit de îndoieli? Şi dacă venea pentru altceva? Dacă ea avea o problemă? Oare aş putea s-o ajut? Şi de ce vine pe neaşteptate? Oare simte ce-i în sufletul meu? Ceva...?

Trebuie să sosească. Mai bine pregătesc peştele şi am să tai ceapa, să nu-mi vadă ochii, să fie de la ceapă, să fie...