x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Utile

Utile

06 Oct 2005   •   00:00
  • Pentru ca lamaia sa fie cat mai parfumata - mai ales daca urmeaza sa fie pusa la ceai - , inainte de a o taia trebuie oparita. Operatiunea se va face rapid, fara sa fie tinuta in apa.

  • Pentru ca un chec sa se rastoarne usor din tava si sa nu se rupa, imediat ce se scoate din cuptor se asaza tava pe un servet ud si se lasa cateva minute.

  • Untura limpezita de jumari se lasa la loc rece. Cand devine semilichida, se amesteca bine cu o lingura de lemn, pana devine pufoasa ca o crema. Aceasta operatiune se face pentru a elimina golurile de aer care contribuie la rancezirea unturii.

  • Fileurile de peste congelat, inainte de a fi puse la fiert sau la prajit, nu trebuie dezghetate complet, pentru ca li se va scurge tot sucul, ceea ce le altereaza gustul.

  • Mustarul dintr-un borcan inceput, pentru a nu-si pierde culoare si a nu se intari, se pastreaza bine daca turnam deasupra borcanului respectiv un strat subtire de otet sau punem o felie de legume, care sa acopere suprafata borcanului de mustar inceput.

  • Pregatirea cuptorului pentru copt prajituri consta in a-l incalzi inainte de a pune prajitura la copt. Caldura cuptorului se poate verifica daca este optima introducand tava unsa, presarata cu pesmet sau cu faina, si daca acestea din urma se vor inrosi prea repede inseamna ca este prea fierbinte. In acest caz se lasa usa cuptorului deschisa timp de cateva minute.
  • ×
    Subiecte în articol: gastronomie