O nota din bucataria sarbeasca pusa pe un portativ

"Din Oceanul Pacific / A iesit un peste mic / Si pe coada lui scria / Iesi afara dumneata!" Ma, stii jocul? Eu il joc de fiecare data cand mai am doua prajituri, da’ nu stiu pe care s-o mananc. Prima, ca dupa aia o mananc sigur si pe cealalta tot eu! Ultima data am facut "an-tan-tina", asta saptamana trecuta. Si pestisorul s-a dovedit a fi Vlady Cnejevici. Ca sa nu se supere si ca sa-l mai "indulcesc" dupa mancarea de post a lui Lake, i-am promis o prajitura. Dar cum eu cand fac o invitatie la masa se presupune ca tu trebuie sa vii cu mancarea de acasa... Vrea Vlady prajitura? Sa-si faca! Dar el de colo zice ba ca n-are cuptor, ba ca are, da’ arde prajiturile... Nu-i nimic, zic eu, vii la mine! Intre noi fie vorba, e chiar mai bine. Asa pot sa ma asigur ca nu-mi scapa nici o bucatica! Ce rau sunt... Si-mi place!

Soarele isi bate joc de mine ca sunt imbracat prea gros si se holbeaza cu nesimtire fix in scafarlia mea deja incinsa de cand stau in fata portii. "Sunt la Foisor. Vin imediat", imi spusese de ceva timp la telefon Vlady. Pe bulevard, trafic de mori. Astept. Lumea grabita se uita la mine cum stau fara nici o grija cu mainile infipte in buzunare. Deodata, in capul strazii, prietena mea. Era in zona si nu stia de ce nu raspund la telefon. Il lasasem in casa. Suspiciuni. Pe cine astept eu in strada ziua-n amiaza mare? Dau sa explic. Neincredere. Cand, pe un cal argintiu (cu mai multe locuri), Vlady. Salvare! Hai, ca am mai multi de indulcit azi!

Trecem direct la subiect. Eu, gazda, vreau sa-l flatez si pun ultimul album "Pacifica" (da, am CD-player in bucatarie!). N-am stiut ce vrea sa pregateasca, asa ca am asezat pe masa cam ce-am crezut eu de cuviinta. Nu-i bine. Dau fuga la magazin.

Dincolo de bucatarie

DEBUT. "Foarte multi s-au mirat cum de am putut canta cu mai multe trupe odata. Nu atat ca timp fizic de lucru, cat mai mult ca «spirit». E important sa fii «altfel» de fiecare data, dar sa reusesti sa pastrezi o maniera individuala de interpretare. Eu am inceput sa cant in mai multe formatii odata de foarte devreme. In 1978, de pilda, participam la Festivalul International de Jazz de la Sibiu cu un grup de Dixiland, dar in acelasi timp aveam o trupa rock la Casa Tineretului din Timisoara", ii povesteste el prietenei mele IN LIPSA MEA! Bine c-am pus mana pe stenograme, ca altfel intram la idei!

"Cel mai important moment a fost in 1985, cand am devenit clapar la Progresiv TM", isi aminteste Vlady (zice prietena mea). "A fost si debutul meu pe scenele mari, iar acest moment m-a propulsat definitiv ca muzician. Iar primele imprimari le-am facut chiar in ’85. Primul album la care am participat a fost, culmea, nu Progresiv TM, cu care in trei ani de colaborare nu am nici o inregistrare, ci discul de debut al lui Gheorghe Gheorghiu! Pe acel album sunt si orchestrator, si oraganist. Dar nu sunt mentionat pe disc. Astea erau regulile pe atunci."

Aici reintru eu in scena. Gafaind si cu bratul plin de necesitati bucataresti. Vlady mi-a promis ca o sa faca o prajitura sarbeasca. "Chestie specifica", zisese el inainte sa plec "cu miere, nuca si foitaj". Un fel de baclava, intreb eu. "Cam asa, dar nu chiar", argumenteaza. Patriotism. "Ei, pana la urma, 700 de ani sub turci si-au lasat amprenta. De la bunica mea stiu reteta. Ea a lucrat o buna perioada cofetar la o gradinita. Nu stiu daca acolo s-a perfectionat in ale prajiturilor, dar cert este ca era de departe neintrecuta." Sa vedem...

ALTA BUCATARIE. "Dupa aceea a urmat in 1987 formatia Compact, cu care am cantat pana prin ’90, moment in care a venit intalnirea cu Mircea Baniciu. Am mers o vreme in paralel, apoi din ’92-’93 am inceput colaborarile cu Ioan Gyuri Pascu, AG Weinberger Blues Machine, Laura Stoica Band. De altfel, Laura, Dumnezeu s-o ierte! a cantat si cele mai frumoase compozitii ale mele. Tot in acei ani se forma si Pasarea Colibri. Asa ca m-am pomenit cantand cu cinci trupe diferite in acelasi timp!", spicuiesc eu mai departe din stenograma intalnirii. Inca mai gafai.
"Dar cred ca raspunsul la intrebarea daca mi-a fost usor sau nu vine si din alta parte", se pare ca a zis Vlady.

RADACINI. "Intr-un oras cosmopolit cum este Timisoara, in care se asculta muzica extrem de variata, unguri, sarbi, romani, americani, lucrurile capata putin alt sens. Si am avut noroc cu un post de radio. Radio Novi-Sad. Noi toti, in mod special muzicienii din vestul tarii, am invatat enorm de multe astfel. Ascultam toate noutatile momentului. Imprimam imediat pe casetofoane, reascultam si invatam. Imitand, apoi creand la randul nostru. Ei bine, acestui acces rapid la tot ce se intampla nou in lume, sa nu uitam ca vorbim de anii ’60, ii datoram enorm. Oricum, Iugoslavia era o piata mult mai libera. Muzica rock n-a suferit de pe urma cortinei de fier, puteai purta fara probleme parul lug, iar artistii calatoreau mereu in strainatate. Noi priveam peste gard. Incercam sa cantam de toate si sa ramanem conectati permanent la ce se intampla in Vest. Aici cred ca e raspunsul."

Dar raspunsul meu la ce-a pregatit Vlady e altul: bun! N-am auzit eu tot ce-a povestit (greutatile bucatariei, de!), dar de mancat am mancat. Apropo, cand mai vii pe la mine? Dau o ciorba de burta (facuta de tine!).

IDENTITATE CREATIVA Am incercat sa ma modelez cat se poate de bine in functie de fiecare artist cu care am cantat, sa-mi fac datoria si sa cant cat mai bine. De altfel, cu Compact si cu Laura Stoica, tot rock cantam. Cu Gyuri si cu Weinberger era blues. N-a fost nici o problema sa am mai multe identitati. Acum, cu Pacifica, este cu totul altceva. Pe langa faptul ca le sunt alaturi in calitate de organist, am o mai mare libertate de a ma exprima in calitate de compozitor. Nu sunt singurul. De altfel, albumul "O alta tacere" e un produs al tuturor membrilor trupei. Cu Leo Iorga, pe langa colaborarea din Compact, ma leaga, ca si de restul baietilor, o prietenie de aproape 15 ani. Ce sa spun? Pacifica e o etapa din viata mea, in care simt ca fac pe deplin ceea ce trebuie! Ma simt acasa!

CŠESNICE Cesnite Hai ca, daca vrei sa pregatesti prajitura asta pentru Pasti, sarbesc sau nu, pica la fix. E specifica marii sarbatori in traditia sarbeasca. Deci sa purcedem. 500 gr de foi de placinta, 150 gr de unt topit, 500 gr de nuci tocate. Pentru sirop iei doua pahare cu apa, 400 gr de zahar (da’ e mai bun cu miere!), vanilie. Ungi tava cu unt si asezi trei-patru foi stropite intre ele cu unt topit, presari un strat subtire de nuci si tot asa. Deasupra sa pui trei-patru foi mai frumoase. Inmoi un cutit in unt topit si tai placinta in dreptunghiuri. Torni in taieturi restul de unt si dai la cuptor, la foc foarte mic, cam o ora. Cand incepe a se rumeni, torni siropul si mai lasi cateva minute. Dupa ce le scoti, mai pui putin sirop. Sunt mai gustoase cand le faci cu o zi-doua inainte de a fi servite! SFAT Sarbii pun intr-o parte a prajiturii un ban. Celui care il gaseste se spune ca-i va merge bine tot anul.