x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Doi buni prieteni au pierdut toți cei 100.000 de lei puși în joc, aseară, la “Guess My Age – Ghicește vârsta”

Doi buni prieteni au pierdut toți cei 100.000 de lei puși în joc, aseară, la “Guess My Age – Ghicește vârsta”

25 Ian 2018   •   12:50
Doi buni prieteni au pierdut toți cei 100.000 de lei puși în joc, aseară,  la “Guess My Age – Ghicește vârsta”

Ștefan Gomeajă (38 de ani) și Gabi Condilă (32 de ani) nu au reușit să ghicească vârsta nici unei persoane care a  venit în fața lor și au pierdut astfel toți cei 100.000 de lei puși în joc, aseară, la “Guess My Age – Ghicește vârsta”, show-ul prezentat de Dan Negru.

Așadar, intuiția le-a jucat feste lui Ștefan și Gabi, căci cei doi buni prieteni nu au nimerit vârsta nici unui invitat care a urcat pe scenă, în fața lor. Raluca (28 de ani), actriță, Mihai (33 de ani), restaurator de mașini, Lilianne (34 de ani), recepționer cazino, Edi (38 de ani), un om care a crescut la un orfelinat și pe care echipa de producție l-a găsit pe o stradă din București și căruia i-a dat ulterior o nouă înfățișare, dar și Octav (73 de ani) și celebra interpretă de muzică ușoară Mirabela Dauer (70 de ani) i-au indus în eroare în privința vârstei lor pe cei doi concurenți care au venit împreună la “Guess My Age – Ghicește vârsta”. Cei mai mulți bani, 50.000 de lei, le-au scăpat printre degete lui Gabi și Ștefan atunci când au estimat vârsta lui Mircea (46 de ani), de profesie polițist, căruia ei i-au dat cu zece ani mai mult. Până la finalul jocului, cei doi concurenți au pierdut toți banii puși în joc.

            În ediția de diseară a show-ului prezentat de Dan Negru, două surori, Lavinia Neagu (26 de ani) și Beatrice Târzianu (23 de ani), au ocazia să câștige suma de 100.000 de lei, dacă ghicesc cu exactitate vârsta necunoscuților care vor veni în fața lor. Lavinia este moderator de televiziune, iar sora ei mai mică, Beatrice, studentă la Arhitectură.

Cât de bine stau ele cu intuiția și spiritul de observație, telespectatorii Antenei 1 vor afla diseară, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Guess My Age – Ghicește vârsta”, prezentată de Dan Negru.

 

×
Subiecte în articol: Guess My Age – Ghicește vârsta