x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Doză dublă de “Splash! Vedete la apă”, la Antena 1

Doză dublă de “Splash! Vedete la apă”, la Antena 1

08 Iul 2015   •   12:14
Doză dublă de “Splash! Vedete la apă”, la Antena 1

Cel de-al treilea sezon al celui mai îndrăzneț show al verii, “Splash! Vedete la apă”, începe vineri, 24 iulie, de la ora 20.30, la Antena 1. În acest nou sezon, iubitorii de adrenalină vor avea parte, săptămânal, de o doză dublă de “Splash!”.

Două zile pe săptămână, vinerea și sâmbăta, telespectatorii Antenei 1 vor avea ocazia să urmărească cele mai spectaculoase sărituri în apă, pentru care 40 de vedete din muzică, teatru, sport și televiziune s-au antrenat săptămâni bune, sub îndrumarea campionilor la sărituri Claudia Tiu, Clara Gherase, Adrian Cherciu și Bogdan “Bobo” Ioniță.

Andreea Antonescu, Flavia Mihășan, de la Neatza, Rona Hartner, Lidia Buble, Roxana Ciuhulescu, Liviu Vârciu, Cezar Ouatu, Șerban Copoț, CRBL, Natalia Mateuț, Nicoleta Nucă, Vladimir Drăghia sunt doar câteva dintre vedetele care vor încerca să-și depășească limitele și să-și învingă temerile legate de apă și înălțime, în acest al treilea sezon al show-ului.



“Splash! Vedete la apă” va fi prezentat de Diana Munteanu, Alina Pușcaș și Pepe. Juriul emisiunii va fi, și de această dată, format din Ozana Barabancea, Cosmin Seleși și multiplul campion național și balcanic la sărituri în apă Cătălin Preda.



Momentele de umor ale show-ului vor fi asigurate de inegalabilii Romică Țociu și Cornel Palade.

×
Subiecte în articol: Splash! Vedete la apă