Nu este mult timp de cand a debutat pe terenul stirilor sportive si meritele au inceput sa-i fie recunoscute. Este conservatoare, drept urmare nu este o sclava a ultimelor tendinte din moda, se simte cel mai bine daca poarta o pereche de jeansi, parfumul preferat, iar
trucuri de frumusete descopera punand in aplicare propriile idei.
|
STIL. Smart/casual, clasic, comod si rafinat
|
Jurnalul National: Daca ar trebui sa descrii in cateva cuvinte stilul personal, care ar fi acelea?
Simona Patruleasa: Conservatoare, perfectionista pana la obsesie, foarte calda, dar putin cam rezervata in relatiile cu persoanele straine sau abia cunoscute.
Crezi ca un stil bine conturat "face mult" pentru imaginea publica a unei persoane?
Stilul vestimentar ajuta, desigur, la formarea unei imagini publice, dar si mai importante mi se par personalitatea, felul in care vorbesti, inteligenta, locurile in care iesi si persoanele cu care te inconjuri.
Prezinta-ne cateva lucruri care-ti fac o deosebita placere si la care nu ai renunta "nici in ruptul capului".
Discutiile cu familia si prietenii, calatoriile, pictura, dragostea, blugii, parfumul meu "Coco Mademoiselle" de la Chanel, fitness-ul.
Descrie-ti stilul vestimentar.
Smart/casual, clasic, comod, rafinat.
Este important pentru o persoana publica consilierul de imagine?
E foarte indicat sa aiba consilier de imagine, pentru ca o poate ajuta sa evite micile greseli vestimentare si nu numai, pe care le poate face oricine, indiferent de cat de mult bun-gust ar avea.
Te-ncanta tendintele in moda aparute la inceputul sezoanelor si incerci sa le respecti?
Urmaresc cu atentie trendurile care apar, dar nu adopt din ele decat ce imi sta bine si se potriveste cu stilul si personalitatea mea. Nu as purta niciodata ceva care nu-mi place numai pentru ca "se poarta"!
Scene cutremurătoare după prăbușirea avionului în Kazahstan. O fetiță a ieșit din epava în flăcări: „Salvează-mi mama. Mama e acolo”
Citește pe Antena3.ro
Ai vreun obiect vestimentar care sa te reprezinte (fusta, pantalonul, pantofii sport etc.)?
Pantalonul este obiectul vestimentar pe care il port cel mai des, in care ma simt cel mai bine si care poate fi purtat in absolut orice situatie.
Esti foarte atenta la noutati, de unde obtii sfaturi referitoare la moda si frumusete?
Aflu multe lucruri din reviste, primesc sfaturi si de la prietene si specialisti, dar cele mai multe trucuri de frumusete le-am descoperit punand singura in aplicare diverse idei care mi-au venit.
Ce designeri romani sunt pe placul tau?
Catalin Botezatu si Irina Schrotter.
Ce tabieturi pentru pastrarea frumusetii ai?
Somnul si miscarea sunt foarte importante pentru prospetime si buna dispozitie, nu ma culc niciodata fara sa ma demachiez, de doua ori pe saptamana imi aplic o masca de corp exfolianta, zambesc des si incerc sa ma inconjur de persoane cu umor, alaturi de care sa pot rade cat mai mult.