x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Umblat prin lumea filmului

Umblat prin lumea filmului

26 Mai 2005   •   00:00

Este putin ciudat cum un ardelean get-beget, un om de un calm debordant, se preumbla cu mult rost prin aceasta atat de agitata lume a filmului. Si o face cu pasiune. Cat de multa? Atata incat sa putem afirma ca nu poate fi scos usor din ale lui.

  • de OTILIA VINTILA
  • LIFE-STYLE
  • IMPREJURARE. Impreuna cu invitata speciala a TIFF-ului de anul trecut, actrita Julie Delpy
    Jurnalul National: Se-ntampla in perioada 27 mai-5 iunie la Cluj a patra editie a TIFF. Cum este? Greu, usor?
    Tudor Giurgiu: Totusi, mai usor, pentru ca stim mai bine ce e de facut, cum trebuie manevrate lucrurile… Nu mai suntem atat de in ceata ca la prima editie, de exemplu, cand de-abia intelegeam cum functioneaza un festival.

    Care sunt personalitatile care si-au anuntat prezenta in acest an?
    Actrita franceza Annie Girardot, cu care m-am intalnit chiar acum la Cannes, regizorii Lukas Moodysson si Todd Solondz, doua nume importante ale cinematografiei suedeze, respectiv americane, care nu se tem sa realizeze niste filme puternice, cu subiecte incitante si extrem de controversate. Mai e actrita Alexandra Maria Lara, membra a juriului TIFF, si multi, foarte multi alti oameni de film de la noi si din strainatate. Echipa recentului castigator de la Cannes - Moartea Domnului Lazarescu - va fi la Cluj. Vom putea sarbatori, alaturi de Cristi si actorii lui, succesul de pe Croazeta si le vom tine pumnii, pentru ca filmul reprezinta Romania in Competitia TIFF.

    Pe cand un film Tudor Giurgiu la Cannes?
    Voi incepe filmarile la primul meu lungmetraj pe la sfarsitul lui august, inceputul lui septembrie si sper sa vorbim despre asta undeva pe la inceputul anului viitor.

    Un festival si un film. Mai poate fi loc si de altceva intre ele?
    De alte proiecte. La asa-zisa vacanta de vara nici nu se pune problema sa ma gandesc acum. Dar nu se stie niciodata… Exista posibilitatea sa ma urc in masina intr-o dimineata si sa dau o fuga pana la mare. S-a mai intamplat. Genul asta de "evadari" este absolut necesar la ritmul de viata pe care l-am ales.

    In afara de aceste evadari "absolut necesare", cum le numesti tu, ce alte lucruri mai indeplinesc aceasta conditie si-ti intregesc viata, asa cum iti place tie?
    Nu as refuza niciodata o iesire la casa prietenilor mei de la Snagov. Intotdeauna este benefica pentru mine. N-as rata nici iesirea pe o terasa intr-o seara de vara inabusitoare. Si, nu in ultimul rand, un maraton de filme pe DVD-ul de acasa, stand pe canapeaua mea confortabila. Uite, chiar acum, cand iti povestesc, imi dau seama cat de mult imi lipsesc.

    ×
    Subiecte în articol: high-life