“Dansul este pentru mine cel mai frumos cadou pe care l-am primit de la viață și totodată cea mai naturală cale de exprimare”, spune Cerasela Hekman sau Kamilla, după numele de scenă. Kamilla este instructor de dans oriental și fondatorul școlii Oriental Delight. A iubit de mică dansul, a studiat în cadrul Academiei de Dans Oriental din Budapesta și s-a perfecționat alături de o serie de instructori internaționali. Kamilla predă acum mai departe tainele dansului oriental.
“Ceea ce vedem astăzi ca fiind un stil de dans bine conturat, o formă de reprezentație artistică – Dansul Oriental - are o vechime de aproximativ 100 de ani. Dacă ne referim la originile acestui dans, cercetătorii spun că istoria sa a început cu vreo 5000 de ani în urmă, în perioada precreștină, fiind asociat cu ritualuri ale fertilității și foarte mult cu procesul nașterii, unele mișcări fiind transmise din generație în generație, de la mamă la fiică, pentru a facilita nașterea”, spune Kamilla.
Care sunt beneficiile
Belly Dance este un dans complex și se poate studia o viață întreagă. Este un dans senzual, feminim, dar care presupune și efort fizic, așa că beneficiile sunt multiple.
“Putem să vorbim despre o tonifiere blândă, flexibilitate, chiar și modelare corporală. Putem slăbi dacă ne antrenăm într-un ritm susținut și suficient de des și intens. Desigur, asta nu exclude o disciplină în ceea ce privește alimentația. Poate fi un mod de destindere, de explorare și punere în valoare a feminității, de dezvoltare a încrederii în sine, de socializare într-un mediu care încurajează aprecierea particularităților noastre și nu competiția. Fiecare femeie are frumusețea ei iar atunci când o poți exprima într-un mod artistic poate fi foarte eliberator”, explică instructoarea de dans.
ECHIPAMENT NECESAR
Eșarfă pentru șolduri, fără bănuți metalici
Fără încălțăminte (desculțe, șosete sau balerini de dans)
Fustă/pantaloni/colanți
Bluză mulată pe talie
CURSURI
Nivel Începătoare (1 an)
Nivel Avansate (4-5 ani)
PREȚURI ORIENTAL DELIGHT
8 ședințe lunare de câte 90 de minute, 160 de lei
8 ședințe lunare a câte 60 de minute, 120 de lei
Tabere de dans în weekend
În unele weekend-uri, Kamilla iese din sala de cursuri și le duce pe “eleve” în tabere de Belly Dance, unde îmbină dansul cu distracția. În tabere vin femei din toată țara și chiar și din Republica Moldova sau Bulgaria.
“Taberele de dans oriental sunt evenimente ce se desfășoară pe parcursul unui weekend, de vineri până duminică, și includ mai multe workshopuri de dans, spectacole, petreceri, mișcare în aer liber, jocuri. Sunt două tabere anuale, una pentru nivel începător și alta pentru nivel intermediar – avansat. Până acum toate s-au desfășurat la munte. Nouă ediții la Moeciu de Sus și una la Predeal. Poate să participe oricine atâta timp cât se aliniază la nivelul de dans abordat. Experiențele din tabere sunt foarte frumoase. Deși programul este foarte plin și solicitant, atmosfera este una plăcută, de prietenie, chef de dans, de unitate între femei, ceva mai rar în zilele noastre”, povestește Kamilla.
Poți învăța și online
Special pentru femeile din toată țara, care poate nu au timp să meargă la o sală unde se învață Belly Dance, Kamilla a conceput un program de lecții online.
Primul modul, care cuprinde 10 lecții, este deja disponibil pe site-ul Oriental Delight și poate fi achiziționat cu 230 de lei. Primul modul cuprinde lecții pentru încălzire, streching și mișcări de bază pentru Belly Dance.