x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Hobby Esente tari - Londra, capitala superlativelor

Esente tari - Londra, capitala superlativelor

de Magda Cristina Ursache    |    22 Noi 2013   •   21:43

Cu cei peste 8 milioane de locuitori şi peste 14 milioane de oameni ce îi tocesc zilnic străzile, Londra este cea mai mare metropolă a Europei. Este un oraş modern, globalizat, al doilea centru economic în lume, după New York, şi găzduieşte sediile unora dintre cele mai mari companii de pe glob.



Conţine un total de patru situri intrate în Patrimoniul Mondial UNESCO: Turnul Londrei, Grădinile Botanice Regale, situl format din Palatul Westminster, Westminster Abbey şi biserica St. Margaret şi istorica aşezare Greenwich, unde Observatorul Regal consemnează Meridianul Greenwich şi setează ora (0° longitudine, ora GTM). Într-un oraş cu
atâtea superlative, este clar că sunt şi foarte multe de văzut.

Capitala Marii Britanii atrage anual un număr impresionant de turişti. După ultima socoteală, prin 2007 au fost cam 38 de milioane de oameni care au venit în Londra cu gândul de a vizita unul dintre cele mai vechi şi mai fascinante oraşe ale lumii.

Pentru a ajunge la Londra, oraşul fiind situat pe o insulă, cel mai practic este cu avionul. Dacă vreţi să încercaţi altceva, se poate şi cu trenul ce trece prin Eurotunel, pe sub Canalul Mânecii sau, pentru cei care nu au rău de mare, cu vaporul. Dar cele două variante din coadă par mai degrabă potrivite pentru francezi, doar sunt mai aproape. Dar cum din România e cale lungă până la Canalul Mânecii, tot cu avionul e cel mai bine. Trebuie să ştiţi că Aeroportul Heathrow este cel mai aglomerat aeroport din lume, în termeni de pasageri internaţionali, cu cel mai încărcat spaţiu aerian de pe glob. Deci, atenţie maximă unde trebuie să mergeţi şi de unde luaţi un mijloc de transport pentru a vă duce în oraş. Cel mai bine e să întrebaţi la ghişeele de informaţii. Hotelurile cele mai ieftine sunt în zonele periferice. Acolo preţurile pentru o cameră pot ajunge să fie chiar şi cu 40% mai mici decât cele din centru. De asemenea, magazinele alimentare şi cele de haine sunt şi ele mai iefine aici.

Încă un sfat vă mai dau, apoi trecem la lucruri mai interesante. Încercaţi să aveţi mare grijă la bagaje în mijloacele de transport în comun sau în locurile foarte aglomerate. Sunt destui hoţi şi riscaţi să rămâneţi fără bani sau alte bunuri.
Şi acum partea frumoasă. Ce vizităm în Londra? Greu de spus, sunt foarte multe locuri. Haideţi totuşi să începem cu Palatul Buckingham. Este reşedinţa familiei regale. Turiştii sunt atraşi aici nu numai de frumuseţea construcţiei, ci mai ales de momentele în care are loc schimbarea gărzilor la palat. Toată lumea vine aici să-şi facă o poză cu soldaţii îmbrăcaţi în roşu şi căciulile lor lunguieţe, pe care le poartă fie vară, fie iarnă.

Un alt palat pe care trebuie să-l bifaţi ca vizitat când mergeţi la Londra este Palatul Westminster. A fost, până în 1512, reşedinţa familiei regale, astăzi fiind sediul Parlamentului. Aflat pe malul Tamisei, palatul găzduieşte cele mai renumite turnuri şi ceasuri din lume. Big Ben este unul dintre acestea, un uriaş clopot ce anunţă prin bătăile sale ora exactă din vârful turnului Sfântul Ştefan.

Pentru o paoramă spectaculoasă asupra Londrei trebuie să mergeţi la London Eye. Este cea mai mare roată "Ferris" din lume, putând oferi o călătorie pentru 800 de persoane în acelaşi timp. London Eye este de-acum, deşi inaugurat abia în anul 2000, un simbol al Londrei moderne. De la 135 de metri înălţime, roata îţi oferă posibilitatea de a vedea oraşul şi împrejurimile sale pe o distanţă de 40 de kilometri depărtare, în zilele senine.

Interesantă şi relaxantă este şi o plimbare prin parc. Londra are cam 1700 de parcuri, iar cele mai renumite sunt Hyde Park Corner şi Green Park. În Hyde Park se pot face plimbări cu barca sau chiar se poate pescui în unele zone special amenajate. Încearcă să nu-ţi arunci undiţa în alte părţi, pentru că poliţia e foarte vigilentă şi poţi intra în belele mari. Deosebit la acest parc este faptul că există un "Colţ al vorbitorilor", unde oricine poate striga cât îl ţin plămânii, fără a fi considerat nebun sau unde poţi pur şi simplu să intri în coonversaţie cu străini de parcă i-ai cunoaşte de o viaţă. Green Park, o întindere verde de 19 hectare, se află lângă Palatul Buckingham, oferind o privelişte frumoasă spre acesta.

×
Subiecte în articol: esenţe tari