x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Doiniţa Oancea şi Alexandru Ion sunt soţ şi soţie în serialul Lia, de la Antena 1

Doiniţa Oancea şi Alexandru Ion sunt soţ şi soţie în serialul Lia, de la Antena 1

31 Oct 2022   •   14:55
Doiniţa Oancea şi Alexandru Ion sunt soţ şi soţie în serialul Lia, de la Antena 1

Doiniţa Oancea şi Alexandru Ion, doi tineri actori din noua generaţie, fac parte din distribuţia serialului Lia, produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production şi difuzat în curând de Antena 1. Cei doi joacă rolurile lui Gabi şi Pavel, soţ şi soţie în serial, şi totodată personaje cu roluri-cheie în poveste.

Serialul care va putea fi urmărit în curând la Antena 1, îi dă posibilitatea Doiniţei Oancea să revină pe platoul de filmare alături de oameni dragi ei. În Lia, Doiniţa o va interpreta pe Gabi, o soţie manipulatoare, care ştie tot ce se întâmplă în casă. „Mă bucur mult că fac parte din acest nou proiect. Încă de când am citit primele episoade, mi-a plăcut tare mult cum se dezvăluie personajele şi firul poveştii. Am rezonat cu Gabi a mea încă de la primele replici. E colorată, puţin acidă, atunci când e cazul, simpatică, ironică, inteligentă şi foarte intuitivă!”, a dezvăluit Doiniţa, completând. „Pe Pavel, Gabi l-a luat pentru bani, pentru că aşa e ea, oportunistă, îi manipulează pe toţi şi face orice ca să îşi asigure locul cât mai sus în societate”.

Absolvent al U.N.A.T.C. şi unul dintre fondatorii Festivalului de Teatru Tânăr Ideo Ideis, Alexandru Ion a jucat în numeroase pelicule și piese de teatru, iar alături de echipa de producţie a Ruxandrei Ion a avut primul său rol într-un serial  de dramă – Alin, în Sacrificiul. În proiectul Lia, Alexandru îl va interpreta pe Pavel, fratele mai mare al lui Petru (Ştefan Floroaica), dar aflat în permanenţă în umbra lui. Ghidat de ambiţia de a conduce el compania deţinută de fratele său, Pavel abia reuşeste să iasă de sub papucul lui Gabi. „Îmi place să cred că Pavel va fi o pată de culoare si o sursă de umor, dar și un veritabil om din umbră, capabil de acțiuni profund neașteptate. Mă bucură deopotrivă să revin în această echipă și să joc o tipologie mai degrabă nouă pentru mine, mai ales că asta se întâmplă într-un context care oferă ocazia unei dezvoltări ample, pe parcursul unui număr mare de episoade”, a dezvăluit Alexandru Ion.

După succesul înregistrat cu cele patru sezoane ale serialului Adela, Antena 1 a dat startul filmărilor pentru Lia, un nou serial de ficțiune produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production. Producția este o adaptare liberă după drama turcească Asla Vazgeçmem / Never let go, adaptarea fiind semnată de Radu Grigore, Bianca Mina şi Ruxandra Ion.

Serialul care va putea fi urmărit în curând la Antena 1 va aduce în prim plan o poveste de iubire unică, dar încercată de trădări şi minciuni. În încercarea de a triumfa, iubirea adevărată se va lovi şi de această dată de o mulţime de obstacole şi pericole.  Va fi oare puterea destinului suficientă pentru un final fericit? Aceasta este întrebarea care îşi va găsi răspunsul în curând la Antena 1.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×