x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Formula 1, lider de audienţă cu Marele Premiu al Principatului Monaco. Charles Leclerc şi-a adjudecat a şasea victorie din carieră

Formula 1, lider de audienţă cu Marele Premiu al Principatului Monaco. Charles Leclerc şi-a adjudecat a şasea victorie din carieră

de Redacția Jurnalul    |    27 Mai 2024   •   17:45
Formula 1, lider de audienţă cu Marele Premiu al Principatului Monaco. Charles Leclerc şi-a adjudecat a şasea victorie din carieră

Formula 1 a continuat în acest weekend în Europa cu Marele Premiu al Principatului Monaco, iar Iuliana Pepene, alături de echipa Antena Sport a trăit live experienţa, pe unul dintre cele mai emblematice şi prestigioase trasee din calendarul Formula 1. Marele Premiu al Principatului Monaco, difuzat ieri la Antena 1 s-a impus ca lider de audienţă, într-o competiţie în care Charles Leclerc a plecat din pole-position şi a condus întreaga cursă, pentru a-şi trece în palmares a şasea victorie din carieră.

Românii au urmărit în număr foarte mare cursa de pe circuitul de la Monaco, aceasta impunându-se ca lider de audienţă. Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 15.55 – 18.49, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1 a înregistrat 3.2 puncte de rating şi 17.6% cotă de piaţă, urmată de Pro Tv cu 2.1 puncte de rating şi 11.3% cota de piaţă. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului comercial masculin cu vârste cuprinse între 21-54 de ani, unde cursa de la Monaco a dominat clasamentul, cu 4.7 puncte de rating şi 23.5% cota de piaţă, urmată de programul oferit atunci de Pro TV cu 1.7 puncte de rating şi 8.7% cota de piaţă.

Iuliana Pepene a trăit live experienţa Marelui Premiu de la Monaco. Ea a testat circuitul înaintea piloţilor la volanul unui automobil de stradă Ferrari, a descoperit francezi îndrăgostiţi de România şi fani ai lui Ilie Năstase şi a văzut de aproape vedetele venite la boxe să admire maşinile de F1.

Fenomenul Formula 1 continuă începând din 7 iunie, cu Marele Premiu al Canadei. Toate etapele competiţiei Formula 1, Formula 2 şi Formula 3 pot fi urmărite integral pe platforma AntenaPLAY.  Antena este casa Formulei 1 în România pentru următorii 3 ani. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

Sursa:Kantar Media

 

Copyright:ARMADATA S.R.L.

 

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

 

Analiza este facuta pe target-ul 21-54 Urban, Barbati 21-54 Urban

 

Perioada 26 mai 2024

 

 

×